Bancă de țesuturi, la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași

banca de tesuturiLa începutul săptămânii viitoare vor începe procedurile necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate crearea băncii de țesuturi, din cadrul Spitalului “Sf. Spiridon” din Iași. “La acest moment, societatea care a câștigat licitația organizată la București pentru realizarea studiului de fezabilitate a primit toate documentele și avizele necesare. După ce le va procesa vor începe procedurile pentru realizarea studiului, acest lucru urmând să se întâmple cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare ”, a declarat deputatul PMP de Iași Petru Movilă. Conform proiectului, la nivelul țării vor fi înființate patru bănci de țesuturi, la Iași, Târgu Mureș,  București și Timișoara, costul total al investiției ridicându-se la peste trei milioane de euro, sumă alocată din fondurile Ministerului de Finanțe, în condițiile în care finanțarea inițială, din fonduri europene, a fost pierdută. În ceea ce privește amplasarea băncii de țesut de la Iași, în cadrul Spitalului ”Sf. Spiridon”, decizia a aparținut Consiliului Local Municipal (CLM), care a aprobat o hotărâre în acest sens.         “Se discută despre acest proiect de mai bine de șase ani, din 2008, de când finanțarea de la Uniunea Europeană s-a pierdut, pentru că România nu a organizat licitațiile necesare. În tot acest timp am căutat, alături de reprezentanții Agenției Naționale de Transplant, variate soluții pentru înființarea unei astfel de bănci, benefică atât pentru județul nostrum, cât și pentru întreaga Regiune de Nord-Est. Sper că, imediat după ce studiul va fi finalizat, vom putea vorbi despre concretizarea acestui proiect, în cel mai scurt timp posibil”, a mai spus deputatul ieșean. (E.M.)