Ministrul Sănătății anunță redeschiderea spitalului de la Săcele

banicioiuMinistrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat vineri că ministerul pe care îl coordonează este pregătit cu documentele și cu banii pentru redeschiderea Spitalului Orășenesc Săcele, închis la 1 aprilie 2011. „Am vrut să mă conving eu, personal, de situația lucrurilor de aici. Ce am văzut cred că este practic o mărturie a crimelor făcute de PDL. După ce timp de patru ani s-au investit sume în renovarea și dotarea acestui spital, în 2011 s-a luat decizia de a-l închide, un lucru total greșit. Suntem pregătiți pentru a introduce spitalul în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru un număr de 55 de paturi”, a declarat Nicolae Bănicioiu, la Săcele. El a adăugat că și autoritățile locale și județene ar trebui să facă eforturi mai serioase pentru ca spitalul să fie redeschis mai repede. Nu a precizat o dată exactă a redeschiderii spitalului, dar a spus că spitalul se va deschide cât mai repede posibil. Primarul municipiului Săcele, Radu Nistor, a afirmat că este nevoie pentru redeschiderea spitalului de 400.000-500.000 de lei, bani necesari pentru dezinfecții, zugrăveli și verificarea aparaturii. De asemenea, el a susținut că ar fi necesară suma de 200.000 de lei pe lună din bugetul local pentru plata utilităților, dar a precizat că, așa cum s-a reușit înainte de închidere asigurarea acestor sume de bani, așa se va proceda și după redeschiderea spitalului. Nicolae Bănicioiu a spus că este bine că spitalul are aparatura necesară și nu a fost furată sau transferată în alte unități sanitare, așa cum s-a întâmplat în alte locuri, fiind nevoie doar de asigurarea personalului, dar a spus că are asigurări de la Direcția de Sănătate Publică că acest lucru se poate realiza. Municipiul Săcele are peste 38.000 de locuitori.