Recomandări editoriale

carti.Emmanuel Carrère
Limonov

Editura Trei

Roman biografic sau biografie ficţionalizată, cartea lui Emmanuel Carrère reconstruieşte viaţa unui personaj real, ivit parcă din paginile unei cărţi. Un personaj excentric, ambiguu, evaziv şi schimbător, cu o viaţă aproape neverosimil de aventuroasă, care îi permite autorului să traseze un portret convingător al Rusiei din ultimii cincizeci de ani şi în acelaşi timp să se lanseze într-o explorare uimitoare a paradoxurilor condiţiei umane.Limonov a fost „un haiduc ucrainean; idol al underground-ului sovietic; cerşetor, apoi valet al unui miliardar din Manhattan; scriitor la modă parizian; soldat pierdut pe undeva, prin Balcani; şi acum, în imensa harababură postcomunistă, bătrân şef charismatic al unui partid al tinerilor desperados. Personal, se consideră un erou, dar poate fi socotit şi un ticălos. […] viaţa lui romanescă şi periculoasă spune ceva. Nu doar despre el, despre Limonov, nu doar despre Rusia, ci despre istoria noastră, a tuturor, de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial încoace.” (Emmanuel Carrère)

 

Marius Daniel Popescu

Culorile rândunicii

Editura Polirom

 

Dupa succesul romanului sau de debut, Simfonia lupului (distins cu Premiul Robert Walser, 2008), Marius Daniel Popescu revine in Culorile rindunicii (Premiul Federal pentru Literatura, 2012; Prix de l’Inaperçu, 2012; premiul special al juriului in cadrul Grand Prix Litteraire du Web, 2012) la tematica si stilul care l-au consacrat ca prozator. Naratiune contrapunctica si fragmentara cu accente autobiografice, Culorile rindunicii este construit ca un puzzle identitar alcatuit din locuri, oameni, gesturi si povesti, in care Romania si Elvetia apar, simultan, ca „tara de aici” si „tara de acolo”. Alternind voci, spatii, perspective si epoci, Culorile rindunicii este nu doar o cartografiere a identitatii pulverizate a scriitorului migrant, ci si o meditatie despre natura si rostul literaturii, despre libertate si constringere de ambele parti ale Cortinei de Fier.

„Eu sint un independent, un fel de salbatic care nu se supune sistemului, la propriu si la figurat.” (Marius Daniel Popescu)

 

 

Neagu Djuvara

Amintiri din pribegie

Editura Humanitas

A apărut, în preajma zilei de naştere a reputatului istoric Neagu Djuvara, a zecea ediţie a bestsellerului Amintiri din pribegie, un volum aniversar publicat într-o formă grafică deosebită şi cuprinzând de două ori mai multe fotografii din albumul de familie al autorului.„Povestea vieţii lui Neagu Djuvara are verva sălbatică a unui peisaj luxuriant. Nu e suficient să spui că a trecut prin multe. A trecut prin tot. Război şi Universitate, aventură şi savantlâc, exil şi repatriere, Europa şi Africa, diplomaţie, filozofia istoriei, spionaj, jurnalistică, Sorbona, Niamey şi Bucureşti, boierie şi sărăcie, profesorat, politică, explozie creatoare după vârsta de 80 de ani, anonimat şi glorie, acţiune, contemplativitate, radicalitate, cordialitate, hazard. Recunoaşte singur că a fost mereu însoţit, în momentele decisive, de un «noroc» salutar. A prins ultimul tren spre Helsinki după marea revoluţie rusească din octombrie şi a fost trimis la Stockholm pe 23 august 1944, anume, parcă, pentru a supravieţui tăvălugului bolşevic. Trecut de 95 de ani, are încă mari proiecte, speră să-şi afle sfârşitul pe un vapor, e ubicuu, tonic, şarmant, distins, fără fasoane, bucuros de glumă şi de tacla. De câte ori îl văd, mă contaminez de buna lui dispoziţie, savurez bunele lui maniere şi admir curajul opiniilor sale, adeseori în afara convenţiilor curente.“ (Andrei PLEŞU)

 

 

Matei Visniec

Omul din care a fost extras raul

Editura Cartea Românească

 

Dramaturgul Matei Visniec revine pe „scena” editoriala cu trei piese noi, de o tulburatoare actualitate.

Omul din care a fost extras raul este o radiografie a servitutii voluntare in care ne arunca societatea de consum si totala abandonare a criteriilor morale in viata politica.

De ce Hecuba este piesa care foreaza in fundamentele lumii: acolo vom descoperi ca o mama a carei durere devine mai apasatoare decit greutatea insasi a Universului are dreptul sa le ceara socoteala zeilor pentru cum au conceput lumea.

In sfirsit, Cabaretul Dada este un omagiu poetic, polemic si critic adus curentului care, in 1916, la Zurich, in frunte cu un tinar artist pe nume Tristan Tzara, originar din Romania, a dinamitat toate criteriile in arta.

Omul in fata contradictiilor sale, violenta care se reproduce la infinit pe spirala istoriei, arta care a devenit un mare semn de intrebare: iata subiectele abordate de Matei Visniec in aceste comedii tragice deghizate in fabule filozofice, dar care ramin inainte de toate niste povesti adevarate despre noi si nelinistile noastre.