Breaking News

România poate deveni unul dintre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova

nicolaescu_impozitul_forfetar_pentru_imm_uri_ar_trebui_stabilit_prin_calcularea_mediei_profitabilitatii_52258900România poate deveni unul dintre principalii parteneri de schimburi comerciale ai Republicii Moldova, prin prisma potențialului ridicat și variat de producție, a declarat secretarul de stat Daniel Botănoiu, cu ocazia ‘Forumului Agricol Transfrontalier România – Republica Moldova’, desfășurat la Cahul în Republica Moldova. În cadrul evenimentului, care a avut ca temă impactul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană asupra sectorului agricol din Republica Moldova, Daniel Botănoiu a mai precizat că țara vecină va beneficia din plin de cooperarea cu România și de avantajele pe care acest parteneriat le poate genera. ‘În acest sens, se poate dezvolta cooperarea pe planul asistenței în implementarea legislației europene care vizează aspectele administrative, legislative, economice, ale politicii de calitate și de comercializare, ale standardelor de creștere a animalelor, ale condițiilor specifice sanitar-veterinare și de mediu, ale cercetării și inovării în agricultură’, a precizat Botănoiu. De asemenea, oficialul Ministerului Agriculturii a susținut că una dintre componentele extrem de importante ale Politicii Agricole Comune este cea de susținere a producătorilor din sectorul agroalimentar în vederea intensificării schimburilor comerciale, inclusiv prin deschiderea de noi piețe. ‘Din acest punct de vedere, România, prin prisma potențialului ridicat și variat de producție, poate deveni unul dintre principalii parteneri de schimburi comerciale ai Republicii Moldova’, a adăugat Botănoiu. Cu ocazia acestui eveniment a fost inaugurată Expoziția Agricolă România-Republica Moldova, în cadrul căreia peste 50 de agenți economici și meșteri populari din cele două țări au expus produse agroalimentare, mașini și echipamente agricole, material semincer și produse de artizanat. ‘Forumul Agricol Transfrontalier România — Republica Moldova a avut loc în data de 18 octombrie 2014, iar din delegația română au făcut parte și Elena Leaotă, director în cadrul Autorității Naționale Fitosanitare, care a prezentat subiecte privitoare la gestionarea politicilor fitosanitare, precum și Teodor Dosa, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Cristiana Constantinescu, reprezentant al Agenției pentru Intervenție și Plăți din Agricultură, și Alexandru Musăloiu, din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, care au susținut prezentări despre mecanismele de plăți, intervenție și subvenții în agricultură.