SC ”Antibiotice” SA Iași, prezentă la cel mai important târg internațional din domeniul farmaceutic

antibiotice la targLa începutul lunii octombrie, compania ieșeană “Antibiotice” SA a participat, pentru al doisprezecelea an consecutiv, la cel mai important eveniment mondial din industria farmaceutică, “Chemical and Pharmaceutical Ingredients Worldwide” (CphI Worldwide), de la Paris, eveniment care, anul acesta, a reunit peste 2.500 de expozanţi. Echipa “Antibiotice” prezentă la târg a avut 160 de întâlniri de afaceri, atât cu colaboratori tradiţionali din SUA, Canada, Marea Britanie, Danemarca, precum și cu noi parteneri din Africa de Sud, America Centrală şi de Sud, interesaţi în dezvoltarea de colaborări pentru produsele companiei ieșene. “CPHI Worldwide” este cel mai important târg internaţional din lumea farmaceutică, pentru producătorul ieșean de medicamente acest eveniment facilitând întâlniri cu omologi din alte companii de renume din domeniu. Cu acest prilej s-au discutat strategii de vânzări și au demarat șapte noi proiecte de anvergură privind  dezvoltarea formelor şi claselor terapeutice din portofoliul firmei ieșene. Conform aprecierilor reprezentanților ”Antibiotice” Iași, toate aceste proiecte vor contribui la creşterea cifrei de afaceri la export cu 30% în următorii trei-cinci ani. Astfel, ca urmare a procesului de înregistrare, pulberile sterile injectabile vor pătrunde pe noi pieţe de desfacere din America de Nord şi de Sud (Canada, Columbia), Europa (Marea Britanie, Ţările Baltice, Ucraina) şi Australia.  “Finalizarea cu success a înregistrărilor produselor injectabile va genera o producţie suplimentară pentru Antibiotice estimată la aproximativ 8 milioane flacoane de peniciline injectabile”, a declarat Mihai Stoian, Director Dezvoltare Afaceri ”Antibiotice” SA. De asemenea, produsele topice ale companiei (unguente, creme, geluri) au generat un interes deosebit pentru pieţe cum ar fi SUA, Canada, Mexic, Marea Britanie, Germania, Spania.  Ca urmare a condiţiilor din ce în ce mai stricte privind realizarea studiilor clinice, accesul pe piaţă al acestor produse devine tot mai dificil. Avantajul ”Antibiotice” Iași îl reprezintă tradiţia şi expertiza în fabricarea produselor topice, precum şi capabilităţile legate de formularea, realizarea studiilor clinice şi a documentaţiei de înregistrare, care îi permit să acceseze aceste pieţe. Dezvoltarea de proiecte pentru aceste produse vine în perspective realizării unei noi capacităţi de producţie pentru produse topice şi supozitoare.  ”Antibiotice” Iași este lider în producţia mondială de Nistatină (substanţă activă), având 120 de parteneri în 72 de ţări din întreaga lume. (E.M.)