Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi sărbătoreşte 154 de ani

Universitatea-Al_I_-CuzaÎn perioada 20-31 octombrie au loc Zilele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, eveniment ce sărbătoreşte împlinirea a 154 de ani de la înfiinţarea primei universităţi moderne din România.Ceremonia oficială ce marchează deschiderea Zilelor Universității  va avea loc vineri, 24 octombrie, la ora 10.00, în Aula Magna “Mihai Eminescu”. Prelegerea centrală a manifestării, intitulată: „Maramureşul… intrând pe furiş în Moldova” – reflecţii pe marginea unor tendinţe de unire românească din secolul al XVI-lea, va fi susținută de Academicianul Ioan-Aurel POP, rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.În cadrul ceremoniei vor fi decernate și titlurile de Professor Emeritus al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, va fi anunțat câșigătorul Bursei „Sf. Dumitru”, o bursă privată acordată de Universitate studenților excepționali în domeniul lor de activitate, precum și o serie de premii acordate tinerilor cercetători din UAIC.O expoziție specială va fi amenajată pe Sala Pașilor Pierduți: Dorin Sorin BACIU, explorator al lumii înconjurătoare şi conferenţiar al Facultăţii de Geografie şi Geologie, va invita întreaga comunitate academică să îi urmărească paşii din expediţiile sale în Europa, realizate sub egida National Geographic. Expoziţia de fotografii, dedicată peştilor fosili, prezintă o suită de imagini din timpul expediţiilor ştiinţifice  efectuate în Carpaţii Orientali – România, Caucazul de Nord – Rusia, valea Rinului- Germania şi Moravia- Republica Cehă. Vernisajul va avea loc joi, 23 octombrie, după încheierea unei conferinţe pe aceeaşi temă ce va avea loc  în Aula Magna „Mihai Eminescu” la ora 15.00. Conferinţa va încerca să introducă publicul în atmosfera descoperirilor paleontologice din Europa şi să răspundă la întrebările celor interesaţi de viaţa Pământului de acum 24-34 milioane de ani.Peste 50 de evenimente vor avea loc în cursul celor două săptămâni ce marchează aniversarea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” , incluzând sesiuni ştiinţifice, expoziţii, workshopuri, conferinţe, simpozioane, dezbateri şi întreceri sportive.Nu va lipsi din programul Zilelor Universităţii celebra expoziţie „Flori de toamnă”, de la Grădina Botanică. Aceasta va fi deschisă publicului în perioada 25 octombrie – 23 noiembrie 2014. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 25 septembrie, cu începere de la ora 11.00.Universitatea din Iași a luat naștere la 26 octombrie 1860, în atmosfera de sărbătoare a Unirii Ţării Româneşti şi a Moldovei într-un singur stat. Fiind prima instituţie de învăţământ superior din România, Universitatea poartă numele Domnitorului căruia i se datorează acest act fundamental de cultură românească: Alexandru Ioan Cuza.