Descinderi DNA la Alba Iulia, într-un dosar de fraudare a fondurilor europene

Procurorii DNA efectuează marți 12 percheziții în municipiul Alba Iulia și în localități învecinate, dintre care două la instituții publice de interes local iar restul, la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii întreprind cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, conexe ori asimilate acestora și infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011 — 2014.

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că acțiunea DNA de la Alba Iulia vizează Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informatii și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.