Simpozion privind combaterea violenței domestice, organizat la Iași de OFSD

violenta ofsdOrganizația Femeilor Social Democrate (OFSD) Iaşi organizează sâmbătă, 22 noiembrie, începând cu ora 11.00, în Sala ”Chopin” din cadrul Complexului Comercial Palas, cea de-a III-a ediție a Simpozionului Naţional ”Violenţa domestică ne poate lovi pe toţi”. ”În acest an, în organizarea simpozionului ni s-a alăturat Friedrich-Ebert-Stiftung România şi împreună ne-am propus ca subiectul principal să fie copilul şi drepturile acestuia şi, în special, ce putem face pentru copiii aflaţi în situaţii de violenţă domestică”, a declarat Mihaela Ivancia, președintele OFSD Iași. Printre invitații la eveniment se numără Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi, Maria Lazăr, secretarul general al OFSD, Cristian Chiscop, coordonator programe Friedrich-Ebert-Stiftung România, Gabriela Coman, preşedintele Autorității Naţionale Pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Camelia Gavrilă, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Silvia Tăbuşcă, lector la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, Niculina Karacsony, director general adjunct al Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iaşi, Luminiţa Munteanu, directorul Direcției de Asistență Comunitară (DAC) Iaşi, Lucian Isaicu, reprezentantul Asociaţiei ”Solidaritate şi speranţă” Iași. Potrivit specialiștilor, violenţa domestică reprezintă o problemă gravă în România, în ultimii ani fiind semnalate, în medie, câte patru cazuri pe zi, dintre care mai puțin de 10% ajung să fie raportate autorităților. (E.M.)