Tulcea: Incendiu la o mănăstire de rit vechi din județ

Mai multe chilii ale mănăstirii de rit vechi „Vovidenia” din satul Slava Rusă, județul Tulcea, au ars în noaptea de duminică spre luni, valoarea pagubelor înregistrate fiind de 100.000 de lei.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta Tulcea, patru autospeciale de stingere a incendiilor din Tulcea și Babadag au intervenit timp de opt ore, luptându-se cu focul.

‘În timpul incendiului, provocat cel mai probabil de un coș de fum deteriorat, au ars bunuri în valoare de 100.000 de lei, dar nu au fost victime’, a menționat pentru AGERPRES reprezentanta ISU Tulcea, Angela Tulceanu.

Mănăstirea de maici Vovidenia din satul Slava Rusă este una dintre cele patru așezăminte monahale de rit vechi din România și datează de la finele secolului al XVIII-lea.

Acest lăcaș își are originea în secolul al XVII-lea, când călugării ruși veniți în Dobrogea după ruptura produsă în biserica rusă în timpul patriarhului Nikon au ridicat un mic schit și o biserică mică din lemn. Ulterior aceștia s-au retras într-o pădure din apropiere.