Aeroportul Internaţional Iaşi are cea mai modernă pistă din țară  

inaugurare pista 2400 metriÎn prezența președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, ieri a avut loc inaugurarea oficială a noii piste (flexibile) a Aeroportului Internaţional Iaşi, în lungime totală de 2.400 de metri. Primii 1.800 de metri ai pistei au fost inaugurați pe data de 21 august, în prezența reprezentanților autorităților locale și a conducerii Autorității Aeronautice Române (AAR). Președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a declarat, referindu-se la finalizarea întregii lungimi a pistei, că aceasta a fost realizată într-un timp record, respectiv în 14 luni, față de 25, cât prevedea contractul inițial. Cristian Adomniței a precizat că valoarea proiectului s-a ridicat la suma de 140 de milioane de lei, anul viitor fiind prevăzută construcția unei parcări pentru avioane (în luna martie), precum și a unui nou terminal (în luna august). Prezent la ceremonia de inaugurare a noii piste, directorul Consiliului de Administrație a Aeroportului Internațional Iași, Marius Bodea, a afirmat că una dintre prioritățile conducerii unității este prelungirea în viitor a pistei până la 3.000 de metri, precum și construirea unui terminal cargo. Lucrările de construcție a noii piste de la Aeroportul Internațional Iași, în lungime de 2.400 de metri, au debutat pe data de 7 august 2013, în prezența autorităților locale și a reprezentanților constructorului, respectiv asocierea de firme Max Boegl România, SC Vega’ 93 SRL și SC UTI Grup SA. Lucrările prevăzute în contract au inclus proiectarea și realizarea pistei de decolare – aterizare și a căii de rulare, extinderea platformei şi a drumului perimetral, realizarea instalaţiei de balizaj, precum și a canalizării pentru scurgerea apelor pluviale. Pentru prima etapă a proiectului, care a inclus  construcţia pistei noi, în lungime de 2.400 de metri, din asfalt, de tip flexibilă, similară celei de pe Aeroportul din Frankfurt (Germania), realizarea parcării pentru avioane, montarea unui sistem modern de balizaj, precum şi realizarea unei canalizări noi şi a unui drum perimetral, care să corespundă cerinţelor actuale ale Uniunii Europene, fondurile au fost asigurate de la bugetul CJ Iași. În luna decembrie a anului trecut Consiliul Județean Iași a depus o cerere de finanţare europeană pentru dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi. Proiectul are o valoare totală de 56,7 milioane de euro, obiectivele majore propuse a fi realizate fiind proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru realizarea suprafeţelor de mişcare aferente unei piste noi, cu lungimea de 2.400 metri (contract aflat în derulare), extinderea suplimentară a platformei parcare aeronave şi construcţia unui nou terminal de pasageri, de trei ori mai mare decât cel existent. În luna feburarie a acestui an, proiectul a fost declarat eligibil de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial – Transport (AM POS-T). La sfârşitul lunii mai, AM POS-T a trimis la Bruxelles aplicaţia Aeroportului Internaţional Iaşi. La mai puţin de 24 de ore după ce a fost transmisă de AM POS-T la Bruxelles, Comisia Europeană a comunicat admisibilitatea cererii de finanţare depuse pentru dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi. (E.M.)