Manifestări prilejuite de aniversarea ”Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului”, organizate la Iași

autism la iasiData de 2 aprilie marchează ”Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului”, stabilită de Organizația Națiunilor Unite la data de 18 decembrie 2007.

În toată lumea, în jurul acestei date, organizațiile care promovează cauza persoanelor cu autism desfășoară acțiuni menite să atragă atenția asupra problematicii acestei afecțiuni care atinge, conform celor mai recente studii, 1 din 100 de persoane, ajungând să reprezinte o prioritate în politicile de sănătate ale statelor. Ca în fiecare an, organizațiile din România se raliază și ele acestor mișcări. Cu prilejul zilei de 2 aprilie, FEDRA – Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist – organizează, prin intermediul fundațiilor și asociațiilor membre, o serie de manifestații și evenimente, atât în București cât și în țară, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a publicului asupra autismului dar și de a atrage atenția autorităților asupra nevoilor comunității persoanelor cu autism din România.  Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR)- filiala Iași, membră FEDRA, împreună cu partenerii locali: Fundația „Star of Hope România”, Fundația „Ancora Salvării” și Asociația „Surâsul albastru”, au pregătit acțiuni și manifestări publice, în cadrul celei de-a V-a ediții a Campaniei „Arată că iți pasă!”, după următorul calendar: astăzi, 2 aprilie, între orele 11.30-12.30 va avea loc ”Marșul diversității”, pe traseul Piața Unirii – PALAS. Alături de copiii și tinerii cu autism și de părinții acestora, la marș vor participa copii și tineri de la Colegiul tehnic “Gh. Asachi”, Școala gimnazială “Ionel Teodoreanu”, Școala gimnazială “Ghe. I. Brătianu”, Liceul teoretic “Al.I.Cuza”, Colegiul Economic Administrativ, Grădinița “Căsuța Zânelor”, Universitatea “Petre Andrei”. La ora 19.30, la Primăria municipiului Iași este programat un moment artistic, susținut de elevii de la Școala ”Euroed” și de la Colegiul “Richard Wurmbrand”, în pregătirea aprinderii luminii albastre, la ora 20.00. Alături de Palatul Roznovanu care găzduiește Primăria Iași, vor fi iluminate în albastru și Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa”, Universitatea „Al.I.Cuza”, Camera de Comerț și Industrie Iași. Miercuri, 3 aprilie, ANCAAR Iași va participa la Conferința internațională  organizată de FEDRA în București, la Palatul Parlamentului între orele 9.00-15.30, cu tema : “Modele de succes în abordarea integrată a serviciilor pentru diagnosticarea, intervenția recuperării, funcționalității, integrarea socială, educațională și profesională a persoanelor cu tulburare de spectru autist”. (E.M.)