Fenechiu: Domnii Antonescu şi Ponta mi-au spus că nu voi avea probleme dacă îmi fac treaba la minister

relu fenechiuMinistrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că are sprijinul premierului, Victor Ponta, şi pe cel al preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în calitatea de ministru dacă îşi realizează obiectivele, şi a precizat că nu îşi va da demisia la cererea preşedintelui Traian Băsescu.

„Singurele cereri de demisie vin de la preşedintele Traian Băsescu şi ai lui. Dânsul are o problemă personală cu mine. Eu voi rămâne la minister. Atât domnul Antonescu, cât şi domnul Ponta, mi-au spus foarte clar să îmi fac treaba fără probleme şi că o să am probleme dacă nu îmi fac treaba la minister”, a spus ministrul Transporturilor. Ministrul a explicat că preşedintele ţării îi cere demisia şi pentru că, în calitate de şef la Transporturi, a început să găsească nereguli în modul cum au fost administrate atât companiile, cât şi domeniul transporturilor în general. „Nu l-am întrebat niciodată pe Traian Băsescu ce are cu mine, nu m-a interesat foarte mult acest lucru, cert e că din 2004 până în 2013, cu excepţia a unui an şi jumătate, numai oamenii lui Băsescu au fost la Ministerul Transporturilor. Eu am început să curăţ pe acolo şi acest lucru îl supără tare. Azi Ministerul Transporturilor este gestionarul unui sistem falit, şi în ceea ce priveşte infrastructura feroviară, infrastructura aeroportuară, şi în ceea ce priveşte drumurile din România. Avem un sistem falit din cauza oamenilor care au gestionat ministerul atâţia ani de zile”, a explicat Relu Fenechiu. Ministrul a precizat că are o comunicare foarte bună cu premierul Victor Ponta, deşi înainte de a colabora în Guvern relaţiile „nu erau dintre cele mai bune”. „Mi-aş dori să am cu toţi politicienii colaborare pe care o am azi cu domnul Ponta şi, sincer să fiu, nici nu mă aşteptam. Nu eram în cele mai bune relaţii înainte şi nici nu credeam că o să avem aşa mare încredere unul în celălalt. Pentru mine este o revelaţie şi puteţi să îl întrebaţi şi pe domnul Ponta”, a conchis ministrul Transporturilor.