Traian Băsescu a ales ŞEF pentru MIŞCAREA POPULARĂ

marian predaTraian Băsescu a ales şef pentru Mişcarea Populară. Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, a fost propus preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară.

Informaţia a fost publicată pe blogul consilierului prezidenţial Cristian Diaconescu: „Grupul de iniţiativă al Fundaţiei  a propus domnului Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, să preia conducerea Fundaţiei Mişcarea Populară”. „De curând am primit această propunere care mă onoreaza. Voi reflecta”, a spus Marian Preda, pentru HotNews.ro. „Eu mi-am depus o cerere de adeziune la Mişcarea Populară de săptămâna trecută. Am trimis-o pe blogul lui Cristian Diaconescu, după care am primit un răspuns de mulţumire pentru că am trimis şi câteva sugestii. De curând am primit această propunere care mă onorează”, a mai declarat Marian Preda. Marian Preda a făcut parte din Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), organism ştiinţific care a decis că premierul Victor Ponta şi-a plagiat lucrarea de doctorat. Numele lui Marian Preda a fost vehiculat în 2011 pentru postul de ministru al Muncii, după demisia lui Ioan Botiş.

Cine este Marian Preda

În 1989, a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Politehnicii Bucureşti. În 1994, a absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti. Are un master în Politici Sociale (din care 6 luni cursuri de master în Cambridge, UK), Universitatea Bucureşti, Facultatea de Sociologie, un doctorat în sociologie (perioada de documentare de 3 luni in Cambridge, UK), Universitatea Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Master of Business Administration (MBA) – graduated with distinction Tiffin University, Ohio, USA. „Am 18 ani de experienţă în cercetare pe probleme sociale la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Universitatea din Bucureşti, în proiecte interne şi internaţionale în calitate de expert sau consultant al unor instituţii/organizaţii private sau publice de prestigiu: EU, UNICEF, UNFPA, Banca Mondială, DFID, Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei, Comisia Antisărăcie şi de Promovare a Incluziunii Sociale, Institutul European din România, firme de consultanţă”, mai arată Preda, în CV-ul postat pe site-ul Facultăţii de Sociologie. A participat la mai multe programe de cercetare internaţionale şi a publicat numeroase lucrări ştiinţifice.