În prezent se încearcă tot mai mult aprofundarea limitelor artei, trecerea dincolo de granițele înțelesurilor, dezvăluind astfel rostul ei în viața de zi cu zi. Punerea în lumină a liniei ce delimitează genurile artei, formează un nou tip de artă, un nou mod de a sintetiza prezentul. Galeriile din întreaga lume sunt invadate de un nou unghi de a privi cartea și textul. Cartea este folosită ca o cărămidă cu ajutorul căreia se construiesc povești de suprafață, susținute de istorisiri acunse sub coperți.
Galeria Theodor Pallady încurajează acest timp de artă prin expoziția de carte-obiect Eminescu prin care readuce textele poetului Mihai Eminescu sub o nouă viziune. Lucrările materializează poemele prin aceste colaje de obiecte, pictură, ceramică și grafică făcând o permanentă trimitere la desprinderile de real din momentul lecturii.
Evenimentul reuneşte creaţiile unor artişti consacraţi, cadre didactice, dar şi studenţi ai universtăţilor de artă din Bucureşti şi Iaşi: Rodica Ailincăi, Raluca Luiza Blaj, Dana Catona, Adriana Emilia Popa Cănija, Agneta Covrig, Suzana Fântânariu, Daniela Frumușeanu, Dragoș Gavrilean, Miruna Hașegan, Anca Alexandra Higiu, Cristina Hîrțescu, Georgeta Hlihor, Ovidiu Constantin Ionescu, Niculina Vlad Leonte, Ecaterina Mărghidan, Răzvan Mihalcea, Alexandra Neacşu, Vasile Pop Negreșteanu, Cristina Gloria Oprișa, Letiția Oprișan, Andra Panduru, Tiberiu Pop, Ioana Popa, Rodica Banciu Regep, Ana Maria Rugescu, Atena Simionescu, Rodica Strugaru, Valentina Ștefănescu, Valeriu Șușnea, Mădălina Vieriu, Alina Vodă.
Cele 30 de lucrări surprind poemele eminesciane într-o manieră ce evidențiază discrepanța de ritm și înțeles dintre trecut și prezent. ”Expoziția de față este anexată la nou. Fiecare lucrare prezintă o diversitate de forme, căpătând profunzime și volum”, afirmă criticul de artă Petru Bejan.
Expoziția poate fi vizionată la Galeria Theodor Pallady până la data de 10 aprilie 2013.
Alice Rosentzweig