Păcăleala lui Nicuşor Păduraru de 1 aprilie: Se înscrie la PSD

paduraruDemocrat-liberalul Nicuşor Păduraru şi-a păcălit cititorii pe Facebook, susţinând că se duce la PSD. „M-am analizat cu multă atenţie şi onestitate şi vreau să ma judecaţi drept. Nu, nu fac copy paste după un fost slogan de campanie. Sunt trecut prin toate şi nu mai am nici un fel de veleităţi de preamărire politică: le-am trăit şi înţeles pe toate. M-am uitat în jur şi mi-am dat seama că, în momentul de faţă, echipa PSD Iaşi este cea mai stabilă, disciplinată şi orientată spre performanţă administrativă dintre toate echipele din piaţa politică locală. Nu este frământată de scandaluri de corupţie la vârf. Prin urmare, i-am spus DA domnului Nichita şi am pornit la un nou drum”, a scris Păduraru. Numai că argumentele lui Păduraru sunt cele ale lui Dan Cârlan, pe care acesta din urmă le-a formulat imediat după anunţul că este membru în Consiliul Judeţean al PSD. Ulterior, Păduraru revine pe Facebook cu un alt comentariu, în care explică faptul că înscrierea sa în PSD este o păcăleală. Unii cititori au muşcat momeala, arătându-se dezamăgiţi de „plecarea” lui Nicuşor Păduraru la social-democraţi. (L.Z.)