Europarlamentarul PDL Cristian Preda crede că, după mesajul de adio transmis de Traian Băsescu, între şeful statului şi PDL ar trebui să se producă o reconciliere, una dintre ţintele celor două părţi urmând să fie căutarea unui prezidenţiabil pentru 2014.
Preda a declarat, într-un interviu, că obiectivul lui este ca, la sfârşitul lui 2014, Băsescu să fie trimis „la pensie”. „După două mandate grele, preşedintele merită să se retragă în linişte”, a arătat Preda. Întrebat cum poate modifica PDL mesajul de „adio” al lui Traian Băsescu , Cristian Preda a spus că există două variante. „Partidul ar putea reacţiona spunând la rândul său „adio” sau se va găsi o cale de „reevaluare”, cum zice Traian Băsescu. Cea mai nefericită situaţie, din punctul meu de vedere, ar fi cea care ar duce la divizarea electoratului de centru-dreapta în votanţi PDL şi votanţi Traian Băsescu. Asta ar putea da şi un total mai mic decât scorul din decembrie. Într-adevăr, nu e exclus ca o parte dintre simpatizanţi, decepţionaţi de „divorţ”, să nu mai meargă spre nici una dintre tabere. Reconcilierea ar fi mai utilă şi pentru PDL, şi pentru Traian Băsescu”, a spus Preda. Europarlamentarul a arătat că reconcilierea s-ar putea produce pe baza „unor proiecte politice agreate de ambele părţi, pentru că nu este vorba despre un mariaj, despre o chestiune sentimentală. Probabil că cel mai important proiect este cel al revizuirii Constituţiei”. „PDL şi Băsescu ar putea, pe de altă parte, să caute împreună un prezidenţiabil, folosindu-se de experienţa politică a actualului preşedinte. Ar fi, de altfel, ridicol să avem un candidat susţinut de PDL şi altul susţinut de preşedinte. Cum există şi posibilitatea unor alegeri pentru instituţiile regionale, dacă aceste unităţi administrative vor fi introduse în Constituţie, va apărea un alt proiect în care PDL şi Traian Băsescu ar face mai bine să colaboreze, decât să fie adversari”, a adăugat Preda. În ceea ce priveşte organizarea de alegeri interne pentru desemnarea prezidenţiabilului, Preda a arătat că i s-ar părea foarte firesc ca „un prezidenţiabil deja anunţat – Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) – să vină în PDL pentru a participa la această competiţie internă. Ar fi un câştig pentru PDL, dar şi pentru MRU”. „Aş susţine o astfel de candidatură, dar dacă el nu va dori să vină în PDL, atunci reformiştii vor trebui să găsească o soluţie. Nu pot sta în tribune”, a spus Preda. Întrebat ce rol ar trebui să joace Traian Băsescu în contextul fărâmiţării dreptei autohtone, Preda a spus: „Obiectivul meu este ca, la sfârşitul lui 2014, să-l trimitem pe Traian Băsescu la pensie! După două mandate grele, preşedintele merită să se retragă în linişte. Putem face aşa ceva doar dacă avem un prezidenţiabil cu şanse de a câştiga sau care, chiar dacă nu câştigă, să poată fi un lider al dreptei, care să-l scutească pe Traian Băsescu de un nou efort după 2014. Preşedintele a spus de mai multe ori că s-ar retrage după ce îşi termină mandatul. Evident că nu o va face dacă noi cedăm în faţa USL şi dacă la Cotroceni vom avea un reprezentant al USL, care se va baza pe actuala majoritate de 70 la sută din Parlament. În asemenea condiţii, Băsescu nu se va putea plimba prin Cişmigiu. De aceea, ambiţia PDL trebuie să fie o construcţie solidă, care să propulseze un preşedinte de centru-dreapta, pentru echilibrarea actualei majorităţi. Este vorba, în fond, despre distribuirea puterii. În democraţie, trebuie să ai în vedere blocarea monopolului de putere. Iată de ce azi e stupid să faci opoziţie la Traian Băsescu, în condiţiile în care el pare singurul care se poate opune majorităţii uriaşe din Parlament. Din punct de vedere instituţional, opoziţia pe care poate să o facă Băsescu e mult mai eficientă decât cea pe care o poate face PDL în Camere.”