În cadrul campaniei ”Arată că îți pasă”, derulată în perioada 2-5 aprilie 2013 de Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA), cu prilejul marcării ”Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului”, în Sala Mare a Primăriei municipiului Iași a avut loc ieri o conferință de presă, în cadrul căreia au fost prezentate acțiunile derulate în acest an în cadrul campaniei.
La eveniment a fost prezent, alături de reprezentanții organizațiilor neguvernamentale locale de profil și Excelența Sa Matthijsvan Bonzel, ambasadorul Olandei în România. În cuvântul său, acesta a subliniat rezultatele deosebite înregistrate în ultimii ani în domeniul protecției persoanelor cu handicap, ca urmare a colaborării dintre asociațiile și organizațiile non-guvernamentale din Iași și Olanda. Prezent, de asemenea, la conferința de presă organizată la Primărie, deputatul PSD Cristina Nichita, unul dintre inițiatorii campaniei ”Arată că îți pasă”, a declarat că evenimentele incluse în cadrul ediției din acest an a campaniei au avut ca scop atragerea atenției autorităților locale și centrale asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu autism din România. Printre acțiunile desfășurate în cadrul ediției din acest an a campaniei ”Arată că îți pasă” se numără ”Marșul diversității”, care a avut loc pe 2 aprilie, pe traseul Piața Unirii – Palas, care au participat peste 500 de persoane, Conferința internațională desfășurată pe 3 aprilie, la Palatul Parlamentului din București, destinată problemelor persoanelor cu handicap, precum și ”Evenimentul caritabil”, organizat pe 4 aprilie, la Motelul Bucium, care a avut ca scop strângerea de fonduri în vederea sprijinirii persoanelor care suferă de autism. Campania se va încheia astăzi, 5 aprilie, la Grand Hotel Traian (ora 18.00), cu lansarea primului documentar românesc despre autism. ”Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului” a fost stabilită de Organizația Națiunilor Unite la data de 18 decembrie 2007. În toată lumea, în jurul datei de 2 aprilie, organizațiile care promovează cauza persoanelor cu autism desfășoară acțiuni menite să atragă atenția asupra problematicii acestei afecțiuni care atinge, conform celor mai recente studii, una din o sută de persoane, ajungând să reprezinte o prioritate în politicile de sănătate ale statelor. Ca în fiecare an, organizațiile din România se raliază și ele acestor mișcări.
(E.M.)