Modificări importante în circulația autovehiculelor în municipiul Iași

modificari in circulatieÎntrunită la sfârșitul săptămânii trecute, în ședință ordinară, Comisia de circulație a municipiului a aprobat o serie de măsuri menite să conducă la fluidizarea circulației auto în oraș. Astfel, membrii comisiei au aprobat instituirea sensului unic pe strada Hlincea, între Secţia 6 Poliţie şi Centrul „Providenţa“.

O altă decizie importantă priveşte mutarea temporară a staţiei de taxi din zona restaurantului „Select“ în dreptul clădirii galeriilor de artă, pe capătul dinspre Piaţa Unirii, unde vor fi amenajate patru locuri de parcare. De asemenea, în zilele următoare va fi montat semnul ”Oprirea interzisă” pe drumul de acces către Aeroport, între barajul Ciric 2 şi Aeroport, pe ambele sensuri, datorită configuraţiei drumului şi a sinuozităţii sale, fapt ce poate conduce la producerea de accidente. Potriivt reprezentanților municipalității, această decizie s-a luat având în vedere, pe de o parte, creşterea numărului curselor de pe Aeroportul Iaşi, iar pe de altă parte creşterea traficului rutier în zona respectivă.  Tot în cadrul ședinței de săptămâna trecută a Comisiei de circulație s-a decis instituirea limitării de viteză la 40km/h pe aleea Mihail Sadoveanu, între Rond Agronomie şi Seminarul Teologic Ortodox Iaşi, precum şi montarea de indicatoare luminoase la trecerile de pietoni ale aceluiaşi traseu. În perioada imediat următoare se va repune în funcţiune semaforul de la poarta Spitalului Clinic de Psihiatrie „Socola“. Va fi montat, de asemenea, semnul ”Oprirea interzisă” pe strada Nicolae Bălcescu, în spatele Policlinicii nr. 1, pentru a facilita accesul la Institutul de Medicină Legală. O altă modificare în favoare pietonilor o reprezintă montarea de popice în trotuar, la intersecţia străzii Vasile Pogor cu bulevardul Carol I, până în trecerea de pietoni, pentru a interzice accesul pe trotuar al autovehiculelor în dreptul clădirii Habitat. Un semn de ”Oprirea interzisă”, cu adiţional de ridicare auto, va fi montat pe strada Aeroportului nr. 2, în dreptul accesului către Unitatea Militară 01564. O altă schimbare importantă în trafic o reprezintă introducerea unei semnalizări cu galben intermitent pentru trecerea de pietoni de pe strada Pantelimon Halipa, la intersecţia cu strada Hatman Şendrea.

(E.M.)