Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a trimis o echipă a corpului de control la CFR pentru a face verificări

fenechiuMinistrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a trimis o echipă a corpului de control pentru verificarea activităţii CFR începând cu 1 ianuarie. Conducerea companiei susţine că va acorda sprijin şi pentru „o eventuală” extindere a verificărilor pentru perioada anterioară. 

„Managementul companiei anunţă public că orice control este binevenit, atunci când e făcut cu bună-credinţă şi transparenţă, şi nu ca un instrument de presiune, exprimându-şi disponibilitatea de a oferi întregul sprijin echipei de verificare”, se arată într-un comunicat al companiei. CFR precizează că acelaşi sprijin va fi acordat şi pentru „o eventuală” extindere a controlului pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie. Această extindere ar fi necesară pentru identificarea responsabililor pentru suspendarea licitaţiei de evaluare a activelor din toată ţara, ceea ce a provocat prejudicii importante companiei, prin creşterea impactului taxelor locale, de exemplu la Constanţa, potrivit administratorului reţelei feroviare publice. „Licitaţia a fost suspendată pe 4 ianuarie 2013, cu 5 zile înainte de instalarea oficială a noului manager, pe motiv că este mai bine ca licitaţia să se desfăşoare la nivel regional, decât la nivel central, pentru toată ţara”, potrivit sursei citate. În plus, extinderea verificărilor ar fi optimă pentru „aprofundarea” controlului dispus de CFR SA la Regionala CF Iaşi. „Conducerea CFR SA este decisă să continue implementarea planului de transformare pozitivă a companiei, prin care a reuşit deja reduceri importante de costuri şi creşteri semnificative la capitolul încasări. Pe fondul reducerii arieratelor şi a rezolvării problemei stopajului la sursă, CFR SA se află în graficul stabilit împreună cu instituţiile financiare internaţionale. În acelaşi timp, vor continua atât procesul de recrutare a noilor directori ai Companiei, cât şi controalele demarate în teritoriu, indiferent de natura presiunilor sau a încercărilor de intimidare din partea factorului politic”, se mai arată în comunicat. CFR SA a anunţat recent că acţiunea începută la începutul lunii aprilie de Corpul de Control la sucursala CREIR Iaşi se va prelungi în perioada următoare, după ce echipa de experţi a constatat o serie de nereguli semnificative în activitatea desfăşurată de diviziile Patrimoniu/Achiziţii şi Exploatare. „Întrucât controlul efectuat a identificat o serie de abateri, care sunt departe de a fi izolate şi denotă o practică generalizată, conducerea CFR SA a dispus aprofundarea acestei acţiuni la nivelul sucursalei CREIR Iaşi, precum şi extinderea verificărilor şi la alte regionale din ţară”, a informat miercuri CFR. Dimitris Sophocleous, fost manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma şi preşedintele Consiliului de Administraţie al dezvoltatorului imobiliar Impact, a preluat în ianuarie funcţia de director general al companiei CFR, în urma unui proces de recrutare de manageri profesionişti.