24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Un banal accident de circulaţie, o uşoară tamponare din regimul nepăstrării distanţei regulamentare între două autovehicule aflate în trafic, a scos în evidenţă o gravă eroare de atitudine a mass mediei, specializată în programele de ştiri. Un permanent breackng news, impus de tot felul de evenimente, în marea lor parte penibil de ridicole, în firescul lor cotidian.
Preşedintele Traian Băsescu a tamponat un autovehicul aflat în faţa sa, în momentul în care acesta a frânat brusc. O clipă de neatenţie a fost suficientă pentru ca să se producă acea uşoară coliziune, este adevărat, în conformitate cu prevederile legii, din vina celui care nu a păstrat distanţa stabilită de lege ca fiind „până la limita evitării oricărui pericol”. Cel care se face vinovat de producerea accidentului este Traian Băsescu. Vinovăţia a şi fost recunoscută de preşedinte. Faptul în sine este un fapt minor, care se întâmplă curent în traficul rutier de pe la noi sau de aiurea. Doar că prezenţa preşedintelui ţării în această ecuaţie nu poate decât să suscite un interes public mut mai mare decât dacă în incident ar fi fost implicat o persoană oarecare. Dar, a ajunge până la acuzaţii nefondate, de genul „trebuia să aştepte să i se ia probe biologice, să dovedească faptul că nu era sub influenţa alcoolului”, că „a fugit de la locul accidentului”, sunt deja nu numai răutăţi, dar tâmpenii care demonstrează o rea-credinţă din partea acelor pretinşi ziarişti, care nu numai că se discreditează singuri în faţa opiniei publice, dar îşi discreditează chiar meseria de a fi ziarist.
Nu pot fi bănuit că aş fi un susţinător al preşedintelui Traian Băsescu. În toţi aceşti ani, de când se află la Palatul Cotroceni, din 2004, am încercat să arăt cât de nociv este preşedintele nostru pentru poporul român, chiar şi în acele momente de maxim entuziasm susţinut vocal de îndemnul „Să trăiţi bine!”. De fiecare dată am încercat să-l descopăr, prin faptele sale, în opoziţia vorbelor sale. Cu cât ne promitea mai mult „raiul pe pământ”, cu atât aveam să trăim în cel mai odios iad, pe care imaginaţia l-ar fi putut inventa, Românii au avut de trăit, în timpul elucubraţiilor băsesciene (care ne-au fost „baci până la adânca noastră epuizare”) cele mai de groază momente de umilinţă şi de batjocură.
Dar nimic nu-mi motivează gestul gratuit de „a sări la gâtul cuiva”, doar pentru că acel cineva merită să fie huiduit şi terfelit pentru faptele sale. Dacă m-aş solidariza cu colegii mei de breaslă, faţă de banalul accident asumat de Traian Băsescu (inventând vinovăţii fanteziste), nu aş sluji crezul care mă ţine treaz în fiecare dimineaţă, în faţa vieţii de zi cu zi, de 23 de ani de presă aflată în prima linie, acolo unde cetăţeanul este supus celor mai mari cazne posibile, în confruntarea sa cu viaţa prin sacrificiu. Dar el şi un sacrificiu aleator, instabil, greu de definit, greu de apreciat. Un fel de cădere perpetuă în gol, o stare de imponderabilitate în care tălpile refuză să mai ia contact cu pământul.
A trage în Traian Băsescu „din toate poziţiile” nu este un principiu demn de meseria de a fi ziarist, de a fi în slujba adevărului, de a fi în miezul fierbinte al timpului, acolo unde se fabrică esenţele tari ale adevărului şi dreptăţii. Nu poţi învinovăţii pe cineva doar pentru că acel cineva a făcut un rău imens societăţii. Acest tip de atitudine vine în anularea întregului demers jurnalistic al colegilor mei, care, de-a lungul timpului, au încercat să fie doar de partea celor nedreptăţiţi, fie că erau mulţi sau puţini.
Un om, fie el şi Traian Băsescu, nu poate fi tot timpul vinovat pentru orice. Dacă îi recunoşti şi meritele pe care le are, dacă îi dai dreptul la o apărare sinceră, atunci, cu atât mai mult, acuzaţiile pe care i le aduci, demonstrându-le, vor fi mult mai credibile, vor fi pe înţelesul celor care încearcă să separeu grâul de neghină. A fost un banal accident de circulaţie, atât şi nimic mai mult. O zgârietură pe un obraz brăzdat de cicatrice.
ADI CRISTI
