24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Când vorbim despre teme majore, de interes naţional, nu putem să ne rezumăm doar la voinţa societăţii civile, rămasă la stadiul bunelor intenţii, apărate doar după scenariile pompierilor. Acţionează, pe cât posibil, imediat şi fă tot posibilul de a închide rana cât mai repede.
Suferim de lipsa unei strategii de lungă durată, care să funcţioneze exclusiv pe bază de credibilitate. Nimic altceva nu va trebui utilizat sub formă de combustibil. Credibilitatea, rezultată prin asumarea responsabilităţii de a conduce în numele poporului, este cea mai profundă acţiune, ce nu poate fi înlocuită de nici o altă formă de participare directă la viaţa de zi cu zi a comunităţii. Nu poţi să rămâi nici pasiv, nici ascuns, nici dezinteresat de ceea ce se întâmplă cu tine, dar şi cu cei de lângă tine. A fi credibil înseamnă a fi, în primul rând, participant activ la viaţa societăţii.
„Sfaturile nu ţin loc de acţiune”, chiar dacă unii susţin că a face lucrurile negândite este mai periculos decât să nu faci nimic, evitând astfel greşeala. Alţii cred că mult mai productiv pentru comunitate este să produci fapte, chiar dacă o parte din ele se dovedesc a fi paşi greşiţi. Totul e să nu-ţi transformi drumul într-un obicei de a greşi tot timpul, de a nu reuşi să înveţi din propriile tale greşeli, făcându-ţi un fel de a fi din aceste eşecuri, care nu ţi-au fost „de învăţătură de minte” în nici un fel.
Avem nevoie de acest tip de atitudine participativă. De această dezgheţare, ieşire din starea de letargie, nepăsare, ignoranţă. Avem nevoie de acest tip de solidaritate. De iertare şi paşi înainte, făcuţi pe acest suport al bucuriei de a fi împreună. De a lucra împreună, de a ne bucura împreună aşa cum până acum am suferit împreună, solidarizându-ne.
USL a făcut acest tip de pas înainte. A reuşit să capaciteze acele energii creatoare, să solidarizeze o masă semnificativă de oameni în jurul ideii de a face o altfel de politică decât s-a făcut în ultimii opt ani, sub dictatura băsesciană.
USL a dorit să transmită poporului că ştie foarte bine lecţia mântuirii, că umilinţa va fi doar o stare şi nicidecum un obiectiv guvernamental. Încă se mai poate pune trenul pe şine, încă se mai poate reveni pe calea de la care, în ultimul timp, USL s-a abătut, fiind din nou hipnotizat de mirajul puterii.
Este timpul ca poporul român să-i tragă de mânecă, să le dea două, trei palme necesare trezirii, să-i stropească cu apă sau chiar să-i dea un şut din categoria „un şut în fund este un pas înainte”.
Acest mesaj este, în primul rând, valabil pentru copreşedinţii USL. Ei sunt cei care trebuie să dea tonul, dar să şi întreţină fluiditatea şi coerenţa demersului politic, astfel încât acesta să nu se abată de la azimutul calculat corect pe 9 decembrie 2012. „De la politician la popor”, când politicianul este cel pus în slujba cetăţeanului şi nu invers, atâta timp cât cetăţeanul este cel care îl plăteşte pe omul politic.
Toate derapajele care ne fac ziua de azi mult mai nervoasă, mult mai agresivă nu au cum să aibă un final fericit, dacă nu vor fi resetate, punându-se accentul mai mult pe interesul naţional, decât pe interesele conjuncturale de partid, pe o serie de proiecte aflate în faze incipiente, cum ar fi regionalizarea teritorială.
USL se „dă de ceasul morţii” din proprie iniţiativă, folosindu-se de obsesii şi fantasme pe care cu greu le poate naşte până şi o imaginaţie bolnavă. Ne situăm în postura ţiganului care începe să-şi ia la bătaie puradeii, care s-au arătat dornici să-i încalece calul, pe care nu-l are încă, dar pentru care a găsit pe drum o potcoavă. Această metaforă poate fi folosită azi tuşând cearta inexplicabilă din interiorul alianţei politice, pe motivul capitalei regiunii şi a celor care vor conduce aceste regiuni, rezultate în urma unei noi reîmpărţiri administrative a ţării, împărţire dictată de noile cerinţe ale Uniunii Europene, privind alocarea de fonduri în vederea dezvoltării unor teritorii semnificative, prin suprafaţă şi număr de populaţie. Un foc de paie inutil, dar care ar putea provoca o explozie devastatoare în depozitul de combustibil al alianţei, în care românii au investit ultima lor speranţă.
ADI CRISTI
