În piețele din Iași, carnea de miel se vinde la prețuri cuprinse între 20 și 25 lei/kg

carne de miel iasi 2013Începând din această săptămână, ieșenii pot achiziționa carne de miel din principalele piețe agroalimentare din municipiu, după ce SC Ecopiaţa SA a primit aviz favorabil pentru amenajarea şi dotarea sectoarelor destinate comercializării acestui produs. Astfel, între 20 aprilie şi 5 mai, ieşenii vor putea găsi miei de vânzare în pieţele agroalimentare Nicolina, Alexandru cel Bun, Dacia, Independenţei şi Hala Centrală. Potrivit reprezentanților Primăriei, există şi un spaţiu destinat sacrificării mieilor, acesta fiind amplasat în Piața de la ”Doi Băieţi”. ”Punctul de sacrificare a ovinelor din piaţa Tătăraşi Sud are toate facilităţile necesare, iar sacrificarea animalelor se va face doar sub stricta supraveghere sanitar – veterinară. Cei care cumpără miei vii din târgurile de animale autorizate, îi pot sacrifica în spaţiul special amenajat din Tătăraşi”, se precizează într-un comunicat de presă al municipalității.  În aceste zile, mieii din piețele Iașiulor pot fi achiziţionaţi de către cumpărători la un preţ situat între 20 şi 25 lei pe kilogram. Echipe mixte de control, constituite din reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC), Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Iaşi și Poliței Locale Iași și-au intensificat în aceste zile acţiunile de verificare a modului în care comercianţii îşi desfăşoară pe perioada Sărbătorilor de Paşte activitatea în pieţele agroalimentare şi supermarket-uri. Activitatea de control se desfăşoară sub coordonarea Corpului de Control al Instituției Prefectului Judeţului Iaşi, membrii echipelor urmând să informeze zilnic conducerea Prefecturii asupra neregulilor constatate în teren. În altă ordine de idei, Primăria a anunțat că, pe perioada sărbătorilor de Paște, pieţele agroalimentare din municipiu vor funcţiona după un program normal, cu excepţia zilei de 5 mai, prima zi de Paşte, când toate pieţele vor fi închise. Spre sfârşitul lunii mai şi în iunie şi iulie, în piețele agroalimentare din municipiu vor fi efectuate acţiuni de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie. Astfel, pieţele se vor închide, prin rotaţie, pentru efectuarea acestor operaţiuni. ”De pe 26 mai, ora 14.00 și până pe 27 mai, Piaţa Nicolina va fi închisă. Tot pe 27 mai vor fi închise şi bazarul, talciocul şi piaţa Tărăraşi Sud. Duminică, 2 iunie, va urma Piaţa CUG. Luni, 3 iunie, târgurile de maşini şi cherestea, urmate de Piaţa Alexandru cel Bun pe 9 iunie, de la ora 14.00, iar pe 10 iunie, pieţele Dacia, Păcurari şi Podul de Piatră, piaţa Hala Centrală pe 16 şi 17 iunie, iar Piaţa Independenţei pe 7 şi 8 iulie”, se precizează în comunicatul de presă al Primăriei municipiului Iași. (E.M.)