LA DRACU SAU ÎN PARADIS

Hristos a Înviat! Acest adevăr poate fi un subiect de dezbateri, dar şi un salut care să exprime chintesenţa speranţei, a „vieţii fără de moarte” pusă în slujba celor care mor, dar care nu fac umbră degeaba pe pământ. Nevoia de utilitate, de confruntare pusă în slujba „pasului înainte”, ne face mai circumspecţi, mai pragmatici, chiar şi atunci când suntem puşi în situaţia de a ne ruga lui Dumnezeu.

Plecând de la vulgara condiţionare; „eu mă rog Ţie, dar Tu ce-mi dai în schimb?” se poate construi un alt reper al credinţei, inclus în sintagma : „Frate, frate, dar brânza-i pe bani!”. Pe această cale tentantă drumurile devin veritabile capcane ale fundăturilor, mlaştinilor, căilor fără întoarcere, chiar dacă acest gen de confruntare directă cu Dumnezeu nu duce lipsă de pretendenţii. Este ca şi cum copacul s-ar lua la trântă cu Universul.

Nu există situaţie reală, concretă care să fie prezentă la ceea ce se întâmplă azi cu noi şi care să nu se revendice ca fiind vocea cea mai credibilă a momentului. Poate şi de aceea, în această îmbulzeală din ce în ce mai greu de descâlcit, este foarte greu, aproape imposibil, să evidenţiezi „drumul cel bun”, „calea cea dreaptă”, existând pericolul deselor rătăciri. Această instabilitate provoacă în cele din urmă dezamăgire, lehamete, indiferenţă. Să scoţi o ţară nimerită în prăpastia indiferenţei este practic o acţiune imposibilă. Poate şi de aceea avem nevoie de o redresare din mers, de o cuplare a speranţei la marile proiecte, pe care ni le-am propus a le rezolva.

Avem deja nevoie de realizări palpabile, povestite cu degetul după legenda; ”Acesta este ceea ce v-am promis că vom face, acesta este cutare, acela este cutărică”. Avem nevoie deja de fapte, pe care să le înfăţişăm celor care au creditat actuala putere, crezând că acesta va fi în stare să facă „o altfel de politică”.

Încă din acel moment fierbinte al promisiunilor, USL a mizat pe această formulă cu ajutorul căreia a încercat să se detaşeze de clasa politică din vremea opoziţiei ei. Atunci a reuşit, pentru ca acum să fie chemată  la rampă să prezente ţării lecţiile făcute, mai ales tema pentru acasă, pe care poporul i-a dat-o spre rezolvare, referitoare la „creşterea nivelului de trai” sau, mai simplu, să fie posibil îndemnul „Să trăiţi bine!”.

Victoria USL, repurtată împotriva celorlalte forţe politice în 2012, se dovedeşte astăzi a fi una care obligă total şi fundamental. Nu mai este cale de întors, nu mai este loc de alte motivaţii. Un singur lucru ar trebui să se vadă şi acela nu poate fi altul decât faptele care sunt singurele ce pot să vorbească pentru a fi crezute. Cuvintele nu mai au nici un efect, nici un rol, ele sunt părăsite, revenindu-se la o primă formă de comunicare, aceea a semnelor, a desenelor, a imaginilor, a faptelor, astfel individualizate.

Nimeni nu-şi va mai pierde timpul cu explicaţiile că nu s-a făcut ceea ce s-a promis pentru că: bla, bla, bla. Într-o astfel de nefericită variantă ţara se va prăbuşi, asemenea castelelor de nisip, în timp ce USL va fi spulberat de furia mulţimii cum nu a mai fost nici o altă formaţiune potică, în ultimii 24 de ani. Atenţie, deci, la fapte! Ele sunt cele care vorbesc, ele sunt cele de care depinde încotro va merge România şi, mai ales, unde va ajunge acest popor încercat: la dracu sau în Paradis.

ADI CRISTI