Jean Poesen, profesor de onoare la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

uaic iasiJean Poesen, directorul diviziei de Geografie la Universitatea Catolică din Leuven, va primi joi, 9 mai, de la ora 12.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, titlul de profesor de onoare. Distincţia este oferită de Senatul Universităţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi „ca semn al recunoaşterii meritelor deosebite în Geografia fizică, pentru succesele remarcabile în domeniul geomorfologiei şi ştiinţei solului, pentru eforturile, demersurile şi contribuţiile sale substanţiale şi susţinute la cunoaşterea ştiinţifică, şi pentru rolul avut în dezvoltarea bunelor relaţii cu mediul academic din Iaşi.” Jean Poesen a fost înscris de către Thompson Research printre savanţii indicatorilor ştiinţifici de bază (Essential Science Indicators Scientists) şi cotat printre savanţii de top 1% ai lumii, pe baza numărului de citări în publicaţiile SCI dintr-o perioadă de 10 ani. Astfel, profesorul Poesen s-a clasat pe locul 12 în lista cu cei mai citaţi autori în Geoştiinţe, respectiv cu un număr de 1290 citări referitoare la 104 lucrări ştiinţifice. Pe lângă activitatea didactică din cadrul diviziei de Geografie, Profesorul Jean Poesen este implicat profund în cercetarea ştiinţifică şi a abordat subiecte majore de interes fundamental şi practic. Paleta temelor sale de cercetare ştiinţifică este foarte consistentă şi se referă la: geomorfologie, eroziunea solului, dinamica sedimentelor, degradarea solului, colmatarea acumulărilor, evaluarea producţiei de sedimente la scări diferite, hidrologia versanţilor, procesele de deşertificare şi tehnici de reducere, combaterea eroziunii solului, conservarea solului şi apei (inclusiv dimensiunea umană), impactul schimbării mediului înconjurător (utilizarea terenurilor, climatul) asupra proceselor de eroziune în diferite condiţii ecologice, tehnici de geomorfologie experimentală (simularea ploilor şi a scurgerii lichide), geografia ţărilor în curs de dezvoltare. Opera geografică a profesorului Jean Poesen este imensă. Dânsul este autor sau co-autor al unui număr de 697 lucrări ştiinţifice, dintre care 370 lucrări cotate SCI (Science Citation Index) şi lucrări în volumele conferinţelor listate în Web of Knowledge. Profesorul Poesen a redactat şi publicat un număr de 30 de cărţi, numere speciale ale unor reviste ştiinţifice, ghiduri de excursie şi manuale.(L.Z.)