Guvernul a aprobat, marţi, proiectul de lege care vizează falimentul primăriilor. Potrivit acestuia, unitățile administrativ-teritoriale din România, care au acumulat datorii mai mari de 15 la sută din bugetul local anual sau mai vechi de 90 de zile, cu excepția celor aflate în litigiu, vor fi considerate insolvente.În acest caz, primăriile vor fi obligate să prezinte un plan de redresare, iar dacă acesta eșuează, atunci trebuie să își schimbe conducerea.De asemenea, procedura de insolvență poate fi declanșată și dacă respectiva instituție nu poate achita salariile angajaților pe o perioadă mai mare de 90 de zile de la data scadenței.
Insolventa este starea patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale, caracterizată prin existenţa unor dificultăţi financiare, prin lipsă acută dedisponibilităţi băneşti, ce conduce la neachitarea obligaţiilor de plată, lichide şi exigibile pe o anumită perioadă de timp.