Rata șomajului în județul Iași, la sfârșitul lunii aprilie 2013, era de de 5,16 %, la fel ca cea înregistrată în luna martie. Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), la 30 aprilie, numărul total de şomeri din județul Iași era de 15.262 persoane, din care 3.319 erau persoane care beneficiau de indemnizaţie de şomaj şi 11.943 erau şomeri neindemnizaţi. În cursul lunii aprilie 2013 au fost încadrate în muncă prin intermediul AJOFM Iaşi un număr de 1.046 persoane. La nivel național, la sfârșitul lunii aprilie, numărul total al șomerilor înregistrați în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă a fost de aproape 480.000 de personae, cu aproape 25.000 mai puține decât la finalul lunii martie, informează Agenția Naționala de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM), rata șomajului ajungând, la 30 aprilie, la 5,29%, mai mică cu 0,20% decât cea din luna precedentă. Potrivit ANOFM, cei mai mulți șomeri înregistrați în luna aprilie au fost cei cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani (135.000), urmați de cei cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani (115.000) și de cei care cu vârsta peste 55 de ani (70.000). Datele ANOFM mai arată că din totalul de 467.089 de șomeri înregistrați oficial la nivel național la sfârșitul lunii aprilie, 162.211 erau șomeri indemnizați și 304.878 neindemnizați. Numărul șomerilor indemnizați a scâzut în aprilie cu 20.837 persoane față de luna martie, în timp ce numărul șomerilor neindemnizați a scăzut cu 4.501 persoane față de luna precedentă. În același timp, ponderea șomerilor neindemnizați în numărul total al șomerilor (65,27%) a crescut în aprilie față de luna martie, cu 2,44%. La nivel teritorial, numărul șomerilor a scăzut, în aprilie, în 38 de județe, cele mai mari scăderi înregistrându-se în Olt (cu 1.883 persoane), Vaslui (cu 1.801 persoane), Constanța (cu1.688 persoane), Dolj (cu 1.383 persoane), Harghita (cu 1.267 persoane), Vâlcea (cu 1.199 persoane) și Suceava (cu 791 persoane). Numărul de șomeri a crescut în municipiul București, cu 217 persoane, și în județele Prahova (cu 182 persoane), Botoșani (85 persoane) și Iași (două persoane). (E.M.)