24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Lumea politică este lumea în care ne mişcăm cu sau fără voia noastră. A face politică nu mai este o opţiune, ci o necesitate de supravieţuire, atâta timp cât politicul a cuprins orice mişcare, orice reflex condiţionat al existenţei noastre Nu se poate vorbi despre o lume a elitelor, despre o lume a profesioniştilor, a specialiştilor. Este pur şi simplu lumea care ne înconjoară, lumea care ne cuprinde. Se spune că aleşii de pe scena politică a ţării nu pot să fie nici mai buni, dar nici mai răi decât e majoritatea noastră, aceeaşi majoritate care, de altfel, face posibilă accederea acestora în prim planul vieţii, în spaţiul deciziilor care, la urma urmei, influenţează vieţile tuturor celor care reuşim să mai avem o „a doua zi”, servită pentru a fi trăită sau chinuită.
Nu mai poţi să te eschivezi întrebării „Faceţi sau nu faceţi politică?” Nu mai poţi să-ţi asumi postura apolitică, independentă, fără nici o simpatie, fără nici o implicare chiar şi numai pentru că societatea civilă, de exemplu, care se revendică tocmai de la această lipsă de partizanate politice, face cea mai agresivă politică, fie prin ONG-urile ei, fie prin mass media.
Neutralitatea a căpătat o nuanţă mult mai profundă atunci când vorbim despre partizanate, despre combatere, despre disputa firească de idei, ce nu îşi propune să implice atacurile la persoană. Trebuie să recunoaştem că, după 23 de ani de discurs politic, încă se mai poartă sub formă de argumente, injuria, scandalul, răţoirea, discreditarea. Nu putem să ascundem faptul că tonul la o astfel de agresiune verbală îl dă şi îl întreţine mass media. De cele mai multe ori se spune că acesta este de fapt rolul presei, de a spune tot ceea ce află, evident după parcurgerea ritualului verificării surselor prin care informaţia intră în spaţiul public. Jurnalistul de televiziune „sare calul” atunci când încearcă să devină el însuşi jucător pe tabla politicii, prăsind haina moderatorului sau pe cea a comentatorului. În ultimii ani asistăm la o virulentă dezbatere amendată şi influenţată în direcţia în care jurnalistul crede că se află „calea cea dreaptă”, imixtionând la modul grosolan mesajul pe care politicieni ar dori să-l transmită cetăţeanului de rând. De fapt, acest gen de atitudine ce nu are nimic comun cu deontologia profesie de jurnalist, a depăşit cu mult atitudinea personală a ziaristului, devenind chiar politica editorială a unor instituţii media, care încearcă să vehiculeze în eter doar ştirile pe care ele le fabrică, ele le produc în laboratoarele unor astfel de interese, ce nu mai pot să fie ascunse.
Participarea moderatorului de partea cuiva nu poate decât să dezechilibreze discuţia, să construiască victime dedicate, oferind privitorului la acest spectacol senzaţia unor linşări în direct.
Rolul mass media este astfel puternic afectat, este desfiinţat practic, atâta timp cât ziaristul devine parte în discuţie, având avantajul pe care îl care cel care pune întrebarea, cel care decide cine răspunde şi cine tace.
Într-o astfel de conjunctură nu se poate spune că viaţa este aşa cum ne apare ea la televizor, decât dacă ne vom face fiecare cetăţean un post de televiziune care să transmită unul altuia ceea ce credem noi despre problemele cu care ne confruntăm. Într-o astfel de situaţie cu siguranţă că întreaga ţară s-ar transforma într-o uriaşă sinagogă, spaţiu în care fiecare se roagă la Dumnezeu, pentru ceea ce-l doare pe el, direct şi personal.
Scena politicii româneşti a devenit lăcaş de cult mozaic în toată regula, lipsindu-ne doar Rabinul, cel care să dea fiecăruia dreptate.
Adi Cristi
