24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Ciudată a ajuns astăzi să fie discuţia despre „regionalizarea ţării”, cu atât mai mult cu cât cei care o declanşează şi o întreţin nu sunt ţăranii dintr-un oarecare uitat sat de munte, ci chiar responsabilii datori să o gândească şi, mai ales, să o aplice. Când vezi că termenele de implementare sunt atât de strânse şi de urgente şi nimeni practic nu ştie încă ce este această „comeată”, în afara castravetelui pe care eşti invitat să-l mănânci „tu cu mumă-ta”, te cuprinde un sentiment străin ţie, aflat între real şi ireal. Atunci te trezeşti întrebându-te de unul singur sau chiar în cor: „În ce ţară trăim?”
De fapt, ce este regionalizarea? De ce s-au năpustit toţi înspre ea cum altădată se năpustea lumea pe la uşile din spatele alimentarelor de cartier, atunci când afla că „s-a adus totuşi ceva, dacă nu carne, unt, dacă nu unt, ness, dacă nu ness s-o fi adus ceva, că nu stă atâta amar de lume degeaba!”.
În primul rând, ni se spune, „este o cerinţă a Uniunii Europene, pentru a ne putea da bani mai uşor”. Dacă e vorba de a ni se da „bani mai uşor”, atunci noi suntem muşterii. Trebuie să ne regionalizăm pentru aceasta, atunci „să ne regionalizăm”! Dar cum? Nu mai contează. Cum necum, asta e! Pentru bani ce nu face omul?! Ideea e că UE nu vorbeşte cu cei care reprezintă „mărunţişul” într-o organizare teritorială fărâmiţată. Are nevoie de parteneri care să reprezinte nu 3.000 de locuitori, cât au comunele medii ale României, cele care au reuşit foarte bine să conserve în aer liber feudalismul, ci 3.000.000 de locuitori. Iată de ce semnătura viitorului guvernator sau „preşedinte”, cum se încăpăţânează ministrul Liviu Dragnea să-l numească, este foarte importantă. Şi, doar atât. De fapt, Liviu Dragnea, prezent la Iaşi, nu a reuşit decât să se bâlbâie jenant, dar cu mare insistenţă, în faţa unui auditoriu vădit interesat să afle ce-i li cu regionalizarea asta, în afara luptelor de orgolii, atât în ceea ce priveşte capitala regiunii, cât mai ales în ceea ce priveşte persona cea mai nimerită a fi preşedintele noii unităţi administrativ teritoriale.
De fapt, Liviu Dragnea nu a interpretat decât rolul unui rabin aflat în mare dificultate, atâta timp cât este pus în situaţia să constate că nici el nu ştie prea bine ce să spună adunării despre acest proiect. Norocul său este acela că, fiind necesară mai întâi o modificare a Constituţiei, subiectul încă mai poate fi plimbat ca pe urs prin ţară., cu intenţia de a mai culege câteva reacţii pro sau contra, astfel încât, în cele din urmă, să afle şi domnia sa cam ce ar fi regionalizarea României.
Deocamdată se ştie doar că ea trebuie făcută. Astfel, Liviu Dragnea, pentru a nu mai da prilejul dezgropării securii orgoliilor rănite în rândul primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene din cele şase judeţe moldave, cuprinse de noua arhitectură, a promis participanţilor că nu este vorba despre o desfiinţare a judeţelor, că nu este vorba despre un „guvern regional”, că nimic nu se va schimba din ceea ce funcţionează acum, decât că va exista un preşedinte peste cele şase preşedinţi de consilii judeţene. Atât şi nimic mai mult. Ca şi cum, Liviu Dragnea, Ministrul Dezvoltării, vice-premierul, ar fi avut în faţa sa, este adevărat, spre finalul întâlnirii o sală deja goală, oameni lipsiţi de un minim de cunoştinţe în ceea ce priveşte administraţia publică locală. Dar, în spatele acestei întâlniri, bifată doar că a avut loc în contextul dezbaterii publice pe temea „regionalizării ţării”, au rămas vechile orgolii, privind oraşul care să fie ales capitală a regiunii, fie chiar şi doar sub formă de reşedinţă, cum încerca să anestezieze ministrul patosul unor vorbitori, dar mai ales cele privind persoana celui îndreptăţit să fie ales preşedintele noii structuri administrative.
Cert este că nici la Iaşi discuţiile despre regionalizare nu au clarificat nimic, chiar dacă până la sfârşitul anului, după cum promitea Liviu Dragnea, ţara va avea o altă imagine la Bruxelles. O altă hartă.
ADI CRISTI
