Iașiul găzduiește primul Congres Național de Durere

medicamenteAsociația de Algeziologie din România, alături de Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași și Houston NPA anunță organizarea în perioada 30 mai – 1 iunie primul Congres Național de Durere din România, eveniment care va  avea loc la Hotelul ”Traian”. Peste 40 de lectori cu experiență, interesați de studiul și managementul durerii, își vor da concursul pentru a asigura înalta ținută a manifestării științifice. ”Congresul Național de Durere este un eveniment interdisciplinar, creditat cu 17 puncte EMC și 18 puncte EFC.  Coordonatorul științific al evenimentului este prof. emerit dr. Ostin C. Mungiu. Partenerii oficiali ai evenimentului sunt: Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciștilor, Societatea Română de Pediatrie, Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași și Spitalul Universitar CF Iași”, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor. (E.M.)