24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Până când şi Liviu Dragnea îşi va da seama că o structură fără responsabilităţi nu poate fi decât „o jucărie stricată”, noi vom încerca să vedem care ar fi utilitatea unei regiuni puternic articulate, în care nevoia de unitate şi de coeziune nu poate să fie decât o cerinţă de maximă urgenţă.
Dacă ceea ce s-a întâmplat în ţară în ultimii 23 de ani nu a ieşit aşa cum ne-am imaginat noi că va trebui să iasă, în primul rând, acest eşec trebuie decontat neînţelegerilor, patimilor, orgoliilor rănite, intereselor de grup, care, de fiecare dată, erau altele decât interesul general. Eram fărâmiţaţi în teritoriu, în gândire, în comportament. Nu eram şi nici astăzi încă nu suntem, pregătiţi pentru proiectele majore de care are nevoie ţara. Dovada cea mai clară şi mai izbitoare este tocmai această bâlbâială privind discuţiile declanşate de noua împărţire teritorială a ţării, de această dată abordată pe criteriile de maximă eficienţă.
Încă suntem stăpâniţi de încleştare, de duşmănie, de setea de răzbunare, altoită cu setea de reuşită în plan personal, mai ales, dacă nu chiar exclusiv. Altruismul la conducătorii români este o limbă străină, în care nu există înţelegere. Nu se poate gândi la binele altuia în afara binelui celui care iese în faţa camerelor de luat vederi, pentru a-şi declara milostenia, doar atât cât rămâne aprins becul roşu. După stingerea acestuia, politicianul român se întoarce la vechile sale preocupări de a face tot posibilul să adune mai mult, să aibă mai mult, să se îngrijească de binele său şi, dacă îi mai rămâne timp şi energie, de binele prietenilor săi, evident nu pe degeaba. Nimic nu este pe gratis în această lume în care clasa politică a ajuns să imprime unul dintre cele mai terifiante ritmuri de a înavuţire „peste noapte”. Ceea ce au realizat nobilii englezi, de exemplu, timp de secole, referitor la averea generaţiilor lor, românul a reuşit ca în numai 20 de ani să aibă şi Rolls Roys şi palat şi poziţie socială influentă! Într-o astfel de ţară, în care totul a devenit posibil, mai ales imposibilul, se încearcă astăzi construirea şi consolidarea, în termenii europeni, a unei democraţii ce trebuie scoasă din reflexul conducătorului de a fi el şi mai apoi restul.
A fi la dispoziţia cetăţeanului în orice funcţie publică, pe care un individ o deţine, nu trebuie să rămână doar „referinţa de serviciu”, accesibilă doar la evenimentele mondene sau la cele electorale.
Astfel de politicieni nu se distanţează prea mult de fariseism. Trădările acestora sunt pe cât de previzibile pe atât de nefaste pentru comunitate. Nu poţi să mimezi la nesfârşit zâmbetul şi relaxarea, încrederea şi cutezanţa, fără ca acestea să aibă în susţinerea lor profundele atitudini faţă de cetăţean, în primul rând.
Grija faţă de cetăţean nu mai este un slogan de partid, ea trebuie să devină un motiv principal, în subordinea căruia ar trebui aduse toate comandamentele.
Vorbeam despre un anumit lider politic din Iaşi în capul căruia de mult zboară fluturii acestei funcţii, de a fi guvernatorul Moldovei sau „preşedintele” ei. Nu vreau să declanşez un proces de intenţii, mai ales că domnia sa nu s-a exprimat la modul direct, decât prin apropiaţii săi, care şi-au făcut publică susţinerea, chiar dacă altele sunt regulile din alianţa politică pe care o reprezintă fiecare. Cel puţin tăcerea domniei sale este salvatoare în faţa ridicolului, care nu ezită să-l cuprindă de altfel ori de câte ori încearcă să fie mai mult decât este. Despre acest individ şi, mai ales, despre lipsa de performanţe ale celor care au spiritul lui vom mai vorbi, atâta timp cât ei vor influenţa negativ mersul firesc al lucrurilor impus doar de valoarea reală, fie a indivizilor, fie a proiectelor necesare comunităţii.
ADI CRISTI
