ContemporanIS

Contemporanis 2013_05101317Aflat la a cincea ediție, Festivalul de teatru contemporan pentru studenți ContemporanIS  a scos iubitorii de teatru din rutina cotidianului cu spectacole puse în scenă în spații neconvenționale, prezentând subiecte psihologice, pline de umor, de tragedie și, bineînțeles, scufundate în multă iubire.

Născut în cadrul Universității de Arte “George Enescu” Iași, timp de cinci ani, Festivalul a fost organizat de Vlad Socea și Cristina Bodnărescu, absolvenți ai Facultății de Teatru.

În acest an, concursul din cadrul evenimentului s-a deschis cu un spectacol susținut de studenții de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, piesă ce a avut la bază textul Alinei Nelega, Amalia respiră adânc. Monologul susținut de Andrada Grosu  a surprins diferite stări prin care omul își definește instabilitatea emoțională. Ziua a continuat cu un spectacol plin de energie și vivacitate, Criminal…pe bune!, în regia lui Octavian Jghirgiu. Musical-ul de la Ateneul Tătărași a fost interpretat de studenții  anului III ai Universității de Arte “George Enescu”, aflați sub coordonarea Laurei Bilic, Ligiei Grozdan, Oanei Sandu și Alexandru Petrescu.

În a doua zi din Festival, Facultatea de Teatru din Iași a prezentat un spectacol de animație, sub regia lui Ciprina Hutanu. Alb și Negru a luat forma unui portret al puterii și al contemporanului. Ziua a continuat cu Numele meu nu este Pascal, susținut de Universitatea “Babes Bolyai” din Cluj, spectacol regizat și interpretat de Diana Nedescu, după un text scris de romanierul francez Pascal Bruckner. Spectacolul atingând ideea persuasiunii privit din mai multe unghiuri, s-a desfășurat într-o manieră complexă în care a existat text, mișcare, muzică, proiecții video și interacțiune directă cu publicul.

Un al doilea spectacol venit din zona teatrului de animație a fost Buzunarul cu pâine, sub regia lu Cristian Pepino, interpretat de studenții de la UNATC București. După un text de Matei Vișniec, piesa a prezentat lumile ascunse substrase din realitate. Buzunarul devine casa pentru două personaje care vorbesc, la lumina unei lanterne, despre vise, tristețe, temeri, despre stăpâni, tirani. Spectacolul nu doar a câștigat admirația publicului, ci și premiul Festivalului ContempotanIS.  Ziua a continuat cu Expoziție în mișcare, un experiment al Universității de Artă Teatrală din Târgu-Mureș, ce a pus la un loc coregrafia, improvizația și elementele vizuale.

Ultima zi de Festival a prezentat Melodie varșoviană, în regia lui Leonid Zorin , spectacol interpretat de studenții Universității “Lucian Blaga” din Sibiu. Concursul ContemporanIS s-a încheiat cu spectacolul de mișcare Heart Beat, realizat de studenții Academiei de Muzică și Arte plastice din Chișinău.

În afara concursului, serile Festivalului au fost dedicate spectacolelor profesioniste prezentând piese ca Mai întâi te naști, semnat de Radu Afrim și interpretat de actori ai Teatrului din Sfântu Gheorghe, Frilensar, în care au jucat absolvenți ai Facultății de Teatru din Iași, alături de actorul Radu Homiceanu și spectacolul invitat din Bulgaria, Reya, în regia lui Stoyanov Petko. De asemenea, în cadrul Festivalului a fost prezentat și documentarul lui David Scheartz și al Mihaelei Michailov, Capete înfierbântate. 13-15 iunie 1990.

Festivalul ContemporanIS a ridicat încă o dată nivelul cultural al Iașiului, punând la dispoziția publicului ieșean spectacole ce au evidențiat evoluția continuă a teatrului.

 

 

Alice Rosentzweig