Instabilitatea atmosferică se menţine accentuată

intemperiiÎn ţară, vineri, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în estul ţării şi la munte, unde pe parcursul zilei vor fi înnorări şi pe arii extinse ploi cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35 l/mp, mai ales în Moldova. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar astfel de fenomene se vor semnala local, cu precădere în zona de munte, în centrul şi sud-vestul ţării. Temperaturile maxime se vor situa între 17 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade. La Iaşi, astăzi va ploua iar maximele nu vor depăşi 19 grade Celsius.