Amenzi în valoare de 38.000 de lei, aplicate de inspectorii Primăriei

primaria-iasiInspectorii din cadrul Serviciului de Control Intern al Primăriei au efectuat, săptămâna trecută, o serie de verificări la agenţii economici, persoane fizice şi juridice, din municipiu, în urma cărora au întocmit 34 procese verbale de contravenţie, cu amenzi în sumă totală de 38.200 de lei. Astfel, potrivit reprezentanților municipalității, au fost aplicate, printre altele, două amenzi în sumă de 2.000 de lei pentru lipsa graficelor de execuţie a unor lucrări de înlocuire / modernizare a reţelei de alimentare cu apă (str.I.C.Brătianu, str.T.Codrescu), o amendă în valoare de 4.000 de lei, pentru nerespectarea obligaţiei de executare reparaţii curente şi întreţinere a unui imobil monument istoric (bd.Independenţei 1), două amenzi în sumă de 900 de lei pentru nerespectarea somaţiilor de salubrizare a unor terenuri (str.Păcurari 21 şi 27), 16 amenzi în sumă de 12.200 de lei pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare (unităţi de alimentaţie publică / comercializare produse alimentare şi nealimentare / prestări servicii), precum și o amendă de 500 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate autorizat. Totodată, inspectorii au aplicat 11 amenzi în sumă de 17.600 de lei pentru lipsa contractelor de folosinţă a domeniului public ocupat de terase sezoniere / vitrine frigorifice, o amendă în valoare de 1.000 de lei pentru expunerea afişelor în locuri nepermise. De asemenea, au mai fost aplicate 14 somaţii înaintate asociaţiilor de proprietari pentru salubrizarea spaţiilor verzi aferente imobilelor administrate, cinci somaţii privind respectarea obligaţiilor proprietarilor de imobile monumente istorice (bd.Carol I nr.3), o somație pentru salubrizarea unui teren (bd.Poitiers 1), precum și alte cinci somaţii pentru refacerea carosabilului afectat de lucrări de intervenţie la reţeaua publică de apă / prezentarea graficelor de execuţie (str.Izvor nr.10, bd.Primaverii 23B, str.Tutora nr.1, stradela Ipsilanti 9-11, str.Musatini 1). (E.M.)