La mijlocul lunii iunie, județul Iași va fi gazda a două evenimente importante în ceea ce privește politica externă a României. Primul eveniment va avea loc în perioada 16-18 iunie și va consta într-un seminar extern al Comisiei CIVEX a Comitetului Regiunilor pe tema „Cooperării transfrontaliere la granița de est a Uniunii Europene”. Totodată, Forumul Economic Transfrontalier va avea loc în perioada 17-18 iunie, co-organizator fiind Euroregiunea Siret-Prut-Nistru. „Primul eveniment este un seminar al Comisiei CIVEX din cadrul Comitetului Regiunilor. Vor fi 30 de președinți, primari, consilieri europeni, membri ai Comitetului Regiunilor, care vor veni la Iași. Vom avea ca temă cooperarea transfrontalieră. În același timp vom organiza prima ediție a unui forum de business la care vor participa, pe lângă reprezentanți ai administrației publice locale, firme din Iași și Vaslui, cele două județe din România care fac parte din Euroregiunea Siret – Prut – Nistru, și circa o sută de companii importante din 23 de raioane din Republica Moldova, câte sunt în Euroregiune, și Ucraina. Vom avea ca invitați și Președinții și decidenții politici din Regiunile ucrainene Odessa și Vinnitsa. Sunt cele două mari regiuni care mărginesc la nord și la est Republica Moldova și cu care Județul Iași are relații foarte bune”, a declarat Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași și totodată membru în Comisia CIVEX a Comitetului Regiunilor. Comitetul Regiunilor este reprezentantul regiunilor şi oraşelor din Uniunea Europeană. Cei 344 de membri, reprezentanţi locali şi regionali aleşi din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE), se întâlnesc, anual, în 6 sesiuni plenare, organizează peste 40 de consultări ale părților interesate și peste 300 de evenimente, dau peste 50 de avize privind legislaţia UE. Comitetul Regiunilor are șase comisii care, pe baza tratatelor UE, au competenţe în următoarele domenii politice: ocuparea forţei de muncă, formare profesională, coeziune economică şi socială, politica socială, sănătate, educaţie şi cultură, mediu, schimbări climatice, energie, transport şi reţele transeuropene, protecţia civilă şi serviciile de interes general, CIVEX – comisia pentru cetăţenie, guvernanţă, afaceri externe şi instituţionale este responsabilă pentru coordonarea activității în domenii care includ justiție și afaceri interne, drepturi și libertăți fundamentale, reglementare, cetățenie, precum și teme instituționale mai largi – guvernare și proces administrativ. Comisia lucrează pe teme privind dimensiunea externă a Uniunii Europene, cu accent pe statele vecine și candidate, precum și pe teme privind cooperarea descentralizată. (E.M.)