Adi Cristi
Adi Cristi

VEŞNICIA S-A NĂSCUT LA SUCEVENI

adicristi01Zilele acestea am participat la un eveniment aparte din viaţa unei comunităţi rurale, întâmplat în comuna Suceveni – Galaţi. Concursul Naţional de limbă şi literatura română pentru elevi dIn mediul rural. Concursul a fost organizat de Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Galaţi, Primăria din Suceveni şi Şcoala Gimnazială „Vasile Burlui” din localitate. Mai mult, această acţiune generoasă, a oferiT copiilor din mediu rural, de 1 iunie, şansa de a constata că satul nu-şi termină lumea la marginea sa, că există o continuare mult mai profund, mult mai tentantă şi dincolo de drumul care vine şi plecă din sat, că universul lor este egal cu universul oricărui alt copil care încearcă să descopere adevărata provocare a vieţii, cunoaşterea prin lectură, dar şi ascultând, privind şi pipăind să înţeleagă cum de Bacovia a fost în stare să audă „materia plângând”. Într-o comună anonimă, greu de găsit pe hartă, dar şi în realitate, la Suceveni, copiii ţăranilor care ne-au mai rămas prin satele româneşti şi-au dat întâlnire într-un concurs ce s-a dovedit a fi nu neapărat o întrecere, cât mai ales un prilej de cunoaştere. Chiar dacă pretextul a fost „cunoaşterea prin lectură”, chiar dacă subiectele în sine ale întrecerii au ţinut de limba şi de literatura română, în profunzimea întâlnirii nu a putut fi evitată şi nici ignorată socializarea tuturor copiilor veniţi din toate colţurile ţării. Mai mult, alături de reprezentantul Ministerului Educaţiei, prof.univ.dr. Mina Rusu, Inspector General în minister, alături de prefectul judeţului Galaţi, de Inspectorul General al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Galaţi a mai fost prezentă, la premierea concursului şi preşedintele Comisiei de Învăţământ a Senatului României, Ecaterina Andronescu, acest „ministru veşnic al învăţământului românesc”, aducând diplome din partea Senatului României, pentru toţi participanţii, apreciind ideea şi modul în care aceasta a fost pusă în practică. De asemenea, până la sfârşitul acestei acţiuni, a fost aşteptat să sosească şi Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei.

Ideea în sine a pornit dintr-o căutare a fiilor acestui sat „exportat” la începuturi de 30 de ţărani din Ţara Bârsei, care s-au aşezat între Bârlad şi Galaţi pentru a da măsura credinţei lor în pământ românesc. Poate şi de aceea sucevenii nu au „şâşâit” niciodată limba română, aşa cum o fac cu delicateţe şi ardoare moldovenii get-beget. Aici, la Suceveni, fost cândva Tudor Vladimirescu, au rămas păstrătorii memoriei jertfei celor din Staboreni, satul pe care armata română la pus la pământ cu tot cu locuitori şi animalele de casă, într-un amestec grotesc al înăbuşirii răscoalei de la 1907, cu tunurile puse pe sat. În acest spaţiu mirific, de rezervaţie naturală, limba română a rămas să fie vorbită în acurateţea cristalină a limbii literare, într-o exprimare corectă şi melodioasă, ceea ce a scos în evidenţă şcoala din localitate, şcoală care nu a ezitat să dea ţării o sumă importantă de personalităţi, cum de altfel a reuşit să dea satul românesc în general. Astfel, să-l amintim pe prof.univ.dr. Vasile Burlui, intelectualul care nu a făcut niciodată rabat de la rigorile valorii, reuşind să contribuie direct la „umanizarea”  elitei academice, fiu al acestui sat, cel care a demonstrat că este nu numai un întemeietor de şcoală,  dar şi un atent recunoscător faţă de şcoala în care a silabisit pentru prima oară cuvântul  pentru a-l ţine minte, pentru a-i descoperii sensurile şi profunzimile.

Din mediul lor cunoscut, satul românesc, în care s-a consumat întrecerea, copiii au intrat, a doua zi, în lumea oraşelor importante ale ţării, Galaţi, locul în care au văzut cu se proiectează un vapor (la Universitatea Dunărea de Jos, dar au şi pătruns într-o sală adevărată de teatru, alta decât aceea a unui cămin cultural.

A fost o întâmplare pe cât de emoţionată, de atât de firească pentru destinul celor care, în ultimii 23 de ani, încearcă să se bucure de iluzoria „egalitate de şanse”, singura care ar putea să dea ţării profunzimea genialităţii poporului român, cel care nu se dezice de afirmaţia lui Lucian Blaga, referitoare la veşnicie, „veşnicia s-a născut la sat”, chiar şi la Suceveni.

ADI CRISTI