Președintele Consiliul Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a anunțat că semnarea contractului privind lucrările de modernizare a Aeroportului Internațional Iași, respectiv pentru construirea noii piste în lungime de 2.400 de metri, urmează să fie semnat în câteva zile, respectiv cu ocazia vizitei pe care reprezentanții firmei câștigătoare a licitației o vor face la Iași. ”Consiliu Național de Soluționare a Contestațiilor a respins, recent, cele două contestații de la licitația privind modernizarea Aeroportului. S-a dovedit astfel, în totalitate, faptul că membrii comisiei de licitație au avut dreptate. Contractul de proiectare și execuție a noii piste va fi semnat peste câteva zile. Așteptăm ca partenerii germani de la firma Max Boegl să își pună în program vizita la Iași pentru a semna contractul”, a declarat Cristian Adomniței. Reamintim că, în urma licitației organizate în luna aprilie de Consiliul Județean Iași privind modernizarea Aeroportului Internațional Iași câștigătoare a fost desemantă asocierea de firme Max Boegl România, SC Vega’ 93 SRL și SC UTI Grup SA, a cărei ofertă a fost de 139.128.551 lei, fără TVA, respectiv circa 31 de milioane de euro (fără TVA). La licitația privind proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a noii piste de la Aeroport s-au înscris, inițial, cinci firme și anume: Asocierea Max Boegl România, SC Vega ’93 SRL şi SC UTI Grup SA, EKO Insaat Vetic A. S. Turcia, Asocierea FCC Construcction SA Spania, S.C.T. (Societatea de Construcţii în Transporturi) Bucureşti SA, SC Loial Impex SRL şi AECOM Inoxa SLU Madrid, Asocierea Cavalleri Ottavio, Metropolitana Milanese, IG Group şi Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii și, respectiv, Strabag AG Austria. Potrivit caietului de sarcini, termenul de execuție a lucrărilor de proiectare și de realizare a noii piste de la Aeroport este de 25 de luni de la semnarea contractului cu firma câștigătoare a licitației. Contractul prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor în vederea realizării suprafeţelor de mişcare aeroportuare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 de metri. Concret, lucrările vor include proiectarea și realizarea pistei de decolare – aterizare, căii de rulare, extinderii platformei şi a drumului perimetral, instalaţiei de balizaj, precum și a canalizării pentru scurgerea apelor pluvial. Pentru prima etapă a proiectului, care include construcţia pistei noi, în lungime de 2.400 de metri, din asfalt, de tip flexibilă, similară celei de la Aeroportul din Frankfurt (Germania), realizarea parcării pentru avioane, montarea unui sistem modern de balizaj, precum şi realizarea unei canalizări noi şi a unui drum perimetral, care să corespundă cerinţelor actuale ale Uniunii Europene, fondurile vor fi asigurate de la bugetul CJ Iași, urmând ca, ulterior, acestea să fie suplimentate cu bani de la bugetul de stat. În ceea ce privește cea de-a doua etapă a proiectului, care presupune construcția, respectiv dezvoltarea, a două căi de degajare rapidă (Bravo și Charlie), a unei platforme de îmbarcare/debarcare a pasagerilor, precum și a instalațiilor aferente acestora (balizaj, sisteme de iluminare, etc.), cu o valoare estimată de 39,92 milioane de euro (cu TVA inclusă), fondurile necesare pentru implementarea acesteaia urmează să fie asigurate de la Uniunea Europeană. (E.M.)