Naţionala de rugby a României ocupă primul loc în clasamentul ”din toate timpurile” al International Rugby Board (IRB) în ceea ce priveşte participarea la turneul IRB Nations Cup, care din anul 2007 se desfăşoară anual, în luna iunie, la Bucureşti. Potrivit site-ului IRB, reprezentativa ”Stejarilor” se află în frunte, cu 322 de puncte, fiind urmată de Italia A, cu 316 puncte şi Argentina Jaguars, cu 227 de puncte, pe locul patru fiind naţionala Rusiei, în condiţiile în care la competiţie au mai participat, la diferite ediţii, Georgia, Namibia, Scoţia A, Franţa A, Portugalia, Uruguay şi South Africa Kings. Cât priveşte cel mai prolific marcator de puncte, în top conduce Luciano Orquera (Italia A), cu 119 puncte reuşite, urmat de argentinianul Santiago Gonzalez Iglesias, cu 71 de puncte, în timp ce pe locul 3 se regăseşte românul Dănuţ Dumbravă, cu 70 de puncte. Timişoreanul Cătălin Fercu se află, de asemenea, pe locul 3 în privinţa numărului de eseuri izbutite în IRB Nations Cup, cu 5 astfel de reuşite, fiind devansat de Joacquin Tuculet (Argentina Jaguars) şi Siyanda Grey (South Africa Kings), ambii având în cont câte 6 încercări. În acest an, la deja tradiţionala competiţie anuală organizată pe stadionul ”Arcul de Triumf ” vor participa echipele României, Rusiei, Italia A şi Argentina Jaguars. FRR menţionează că Italia A se va prezenta cu o garnitură care include patru internaţionali. Dintre aceştia, cel mai titrat este talonerul Tommaso D’Apice, care are deja 10 tricouri în echipa mare a Italiei, cu care a şi participat la Cupa Mondiala din 2011. D’Apice este actualmente legitimat la puternica echipă engleză din Aviva Premiership, Gloucester. Alături de D’Apice, mai au câte o selecţie jucători ca Alberto Benettini, Marco Fuser sau Andrea Pratichetti. Tot la Gloucester evoluează şi Dario Chistolini, în timp ce Pietro Ceccarelli joacă în Franţa, la Stade Rochelais. Ceilalţi jucători din lotul ”azzurilor” activează în campionatul intern, unii dintre ei fiind cunoscuţi de rugbyştii români componenţi ai lotului Bucharest Wolves, din întâlnirile din grupele AMLIN Challenge Cup.