Baconschi: PDL Iaşi este condusă de Surdu, fost membru marcant PSD, un om de afaceri strâns legat de primarul roşu Nichita

baconschiTeodor Baconschi face dezvăluiri interesante în ultima sa carte, «Legătura de chei» despre campania din toamna trecută de la Iaşi. Baconschi a candidat la Senat pe colegiul Centru-Copou-Dacia şi a pierdut în faţa uselistei Mihaelei Popa. Baconschi spune că „PDL Iaşi e condusă de Gabriel Surdu , fost ofiţer de armată, fost membru marcant al PSD, un om de afaceri strâns legat de primarul «roşu» Gheorghe Nichita”. „Acest om pus ca interimar la filiala locală nu m-a ajutat cu nimic. Dimpotrivă”, afirmă Baconschi în dialogul consemnat de Armand Goşu. „Una dintre coechipierele mele (colegiul senatorial acoperă două colegii de deputaţi) a fost pusă chiar să mă atace în plină campanie”, afirmă Baconschi, făcând referire la una dintre ieşirile Mariei Aldea, fostă candidată ARD la deputaţi, pe Dacia. Fostul ministru de externe laudă în schimb ajutorul oferit în campanie de Noua Republică Iaşi şi de unii tineri din PDL. Baconschi mai afirmă că la Iaşi a cunoscut şocanta realitate a sărăciei din Canta, Alexandru cel Bun şi Dacia. „Oameni pauperizaţi, care abia îşi duc zilele şi care au votat în bloc, negativ, sub influenţa diretă a propagandei de tip Antena3. Ce ironie mai usturătoare pentru ei, decât aceea că au votat, fiind plini de furie faţă de PDL, o fostă pedelistă de seamă, care votase la rândul ei măsurile de austeritate?”, întreabă Teodor Baconschi. Totodată, el mărturiseşte că a fost o campanie nedreaptă, în care afişele sale erau date jos şi în care „PSD Iaşi a pus la bătaie toate forţele de control, până la scara de bloc”.(L.Z.)