Adi Cristi
Adi Cristi

CALUL TROIAN DE LA PDL

adicristi01Se pare că cei din PDL nu şi-au găsit încă ritmul necesar reconstruirii partidului, după eşecul falimentar pe care l-au înregistrat la ultimele alegeri parlamentare. Încă mai sunt „rufe murdare de spălat în familie”, chiar dacă această operaţiune de igenizare se întâmplă în lumina reflectoarelor camerelor de luat vederi. Suspendarea pentru şase luni a euro-parlamentarului Cristian Preda, „omul lui Traian Băsescu” (chiar şi numai pentru că profesorul universitar a fost şi consilier prezidenţial), a aruncat din nou pe scena politică una dintre cele mai de reţinut luări la revedere: „Pa, pa, PDL!”

De fapt Cristian Preda, pe care nu am de ce să-l plâng, a fost folosit de Vasile Blaga sub formă de săgeată, în vârful căreia i s-a pus o scrisorică de avertizare, pe care Traian Băsescu ar trebui să o citească la cină, când va găsi mesajul înfipt în stâlpul Palatului Cotroceni.

Vasile Blaga încearcă să smulgă pentru totdeauna PDL de sub cizma lui Traian Băsescu, atacându-i deja, ziua în amiaza mare, pe toţi cei care au pus partidul în braţele marinarului, fie că se numesc Monica Macovei, Cristian Preda, Traian Ungureanu, Teodor Paleologu, Sever Voinescu sau Elena Udrea, Anca Boagiu, Roberta Anastase.

Deocamdată, pentru a înţelege „mesajul de la cină”, a fost  folosit Cristian Preda, care, imediat după ce a constatat că nimeni nu mai respectă nici statut şi nici cutumă, a concluzionat că decizia luată de BPN a PDL „este nedreaptă”. „Reproşurile care mi-au fost adresate au fost foarte diverse: de la ideea că, atunci când am fost prim-vicepreşedinte, nu am fost solidar cu PDL, până la reproşul că mi-am declarat public tristeţea pentru retrogradarea Rapidului, s-a spus aproape tot ceea ce poate concepe o minte omenească”

Cu alte cuvinte, mult mai puţine şi mai simple, Cristian Preda trebuia sancţionat pentru ceva, „fie pentru că poartă şapcă, fie pentru că nu poartă şapcă”. Mesajul în sine este unul  cât se poate de direct, care nu mai lasă loc ambiguităţii. PDL vrea cu tot dinadinsul să „uite de Traian Băsescu”. A devenit un ordin plecat din Modrogan înspre toată suflarea portocalie, ordin prin care liderii PDL transmit căderea în dizgraţia PDL acelor care încă nu s-au dezis de Traian Băsescu, dar nu oricum, ci aşa cum Biblia ne învaţă, în taina botezului, moment în care se întâmplă lepădarea de satan. „Te lepezi de Traian Băsescu?” „Mă lepăd de satan! Mă lepăd de satan! Mă lepăd de satan!”

Toţi cei care nu vor şti care este răspunsul exact la această întrebare, oarecum retorică, de acum vor avea soarta lui Cristian Preda. Este adevărat, fostul consilier prezidenţial avea şi mâncărici la limbă pe blogul său, unde nu a ezitat să-i facă ţăndări pe cei care au reuşit să smulgă partidul de sub tălpile prezidenţiale, pe care nu a ezitat un timp să le spele de toate mizeriile prin care preşedintele călca.

Este adevărat că Vasile Blaga crede sincer că Traian Băsescu nu-i va mai ataca în public, chiar şi numai pentru că, deodată, chiriaşul de la Cotroceni şi-a adus aminte că funcţia nu-i permite să aibă partizanate politice. Şi, totuşi, Liderul PDL ar trebui să ţină minte că Traian Băsescu nu mai poate fi un pericol pentru stabilitatea şi reconstruirea partidului, ci oamenii băsescieni care încă mai colcăie prin partid, fie în pantalonii Monicăi Macovei, fie pe tocurile Elenei Undrea sau în privirea derutantă a lui Traian Ungureanu. Calul Troian a fost lăsat de Traian Băsescu în remiza PDL. Oare pentru ce?

ADI CRISTI