Luni, 3 iunie 2013, la sediul Consiliului Național al Audiovizualului din București, în Sala Ralu Filip, a avut loc lansarea volumului Mass-media și democrația în România postcomunistă, coordonat de Daniel Șandru și Sorin Bocancea și publicat de Editura Institutul European din Iași, primul eveniment de acest gen din istoria instituției. Prefațat de jurnalistul Emil Hurezeanu, volumul reunește contribuțiile a 32 de specialiști din diferite domenii (științe politice, sociologie, științe juridice, istorie, științele comunicării și analiză media) și, totodată, ziariști reputați la nivel național și local. Este vorba despre cea de a doua ediție, revăzută și adăugită, a unei cărți care a apărut inițial în 2011 și care reprezintă prima și singura întreprindere interdisciplinară ce analizează relația dintre presă și politică, precum și evoluția acesteia în postcomunismul românesc. Amfitrionul evenimentului a fost Președintele CNA, Laura Georgescu, iar la manifestare au luat parte jurnalști din presa scrisă și audio-vizuală, specialiști în analiza mass-media, cadre universitare, profesioniști media din organizații non-guvernamentale și membri ai Consiliului Național al Audiovizualului din România. Primul prezentator al cărții a fost Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, în calitate de postfațator al acestui produs publicistic, cel care a dat voce și mesajului emis de prefațatorului volumului, binecunoscutul jurnalist și analist Emil Hurezeanu. „Acest volum este încununarea unei munci de câțiva ani a colegilor mei Daniel Șandru și Sorin Bocancea, începută în contextul unei conferințe realizate în parteneriat cu revista Sfera Politicii în noiembrie 2010, continuată cu un număr special al acestei renumite publicații de specialitate în ianuarie 2011 și concretizată într-o primă ediție, publicată în cadrul proiectului POSDRU Societate și cunoaștere al Academiei Române, ce cunoaște acum o a doua ediție, revăzută și adăugită, în care textele inițiale au fost dezvoltate și la realizarea căreia au participat personalități importante ale mediului academic și jurnalistic”, a precizat Rectorul UPA din Iași, Doru Tompea. A urmat, ca prezentator al volumului, reputatul jurnalist, secretar de stat și membru al CNA Radu Călin Cristea, care a apreciat faptul că acest volum poate fi considerat, în pofida precizărilor pe care coordonatorii la fac în „Cuvântul introductiv”, un veritabil „manual” al relațiilor dintre media și mediul politic. „Această carte este foarte importantă, pentru că redă istoria celor 23 de ani ai postcomunismului românesc din perspectiva relației dintre media și politică. Mărturisesc faptul că, dată fiind anvergura volumului, ce atinge 600 de pagini, mi-a luat zece zile să trec prin filtrul lecturii impresionanta sumă de informație redată aici. Este o carte binevenintă și le sugerez coordonatorilor ca, peste câțiva ani, să realizeze și o a treia ediție, în care să se regăsească evoluțiile pe care le vom putea observa în perioada imediat următoare în zona presei și a politicii românești”, a spus Radu Călin Cristea. În intervenția sa, Daniel Șandru a specificat faptul că există un proiect al unei a treia ediții a cărții, ce ar trebui să fie concretizat peste circa doi ani, dar că sugestia venită din partea lui Radu Călin Cristea trebuie asumată ca o obligație. „Va fi încă un efort, dar suntem obișnuiți, eu și colegul meu, să lucrăm în proiecte de anvergură. Acest volum este și va rămâne unul de referință, fie numai și pentru faptul că reprezintă o încercare de a confugura o fotografie de epocă, una despre istoria recentă și despre prezent și care stă foarte bine în albumul de familie al spațiului nostru public din postcomunism”, a declarat Daniel Șandru. La rândul său, celălalt coordonator al volumului, Sorin Bocancea, a subliniat importanța apariției acestei a doua ediții în contextul actual al presei românești. „Este foarte important ce se întâmplă cu presa, pentru că avem de-a face cu un factor foarte important al democratizării. În istoria postcomunistă a relației dintre presă și politică, sunt identificabile cel puțin trei perioade esențiale: presa puterii politice, cea a presei ca putere politică și cea a presei sub puterea politică, pe care o trăim astăzi. Noi am produs, alături de toți autorii implicați în scrierea acestui volum, o carte voluminoasă. Sunt convins că toți cei interesați de această problematică pot să facă din ea o carte mare”, a susținut Sorin Bocancea. Printre presonalitățile prezente la acest eveniment s-au numărat Christian Mititelu, membru CNA, președintele Active Watch Mircea Toma, precum și secretarul Comisiei Juridice a Senatului României, senatorul Doina-Elena Federovici.