Victor Piturca a comentat intr-o nota pozitiva amicalul pe care nationala Romaniei l-a castigat, marti seara, in fata modestei echipe din Trinidad-Tobago. Selectionerul ne-a spus ca formatia din Caraibe, clasata pe locul 83 in lume, nu trebuie luata la pret de matineu si ca victoria obtinuta este una foarte importanta in economia clasamentului FIFA. “Ne-am facut probleme inaintea meciului pentru ca impotriva unor astfel de echipe nu prea ai nimic de castigat. Era insa important sa castigam, au aparut si niste jucatori noi care m-au satisfacut. A fost ultimul meci al sezonului si era important sa terminam cu o victorie. Cu Slovacia va fi un test si mai util, desi meciul cu Trinidad-Tobago a fost de asemenea util. Am avut cateva faze foarte bune si puteam sa mai marcam”, a declarat Piturca la GspTV. Selectionerul a analizat jocul mai multor tricolori, printre acestia Chitu si Stoian, afirmand ca regreta absenta lui Maxim jucator pe care il vede un lider la nationala. “Chitu este un jucator plin de calitate, insa a avut putin trac. Nu a reactionat fizic asa cum as fi vrut, dar ramane in continuare in vederile mele. Stoian a jucat mai putin, dar sper sa-l avem printre noi in continuare. Un mare minus este pierderea lui Maxim pentru ca il doream in teren. Vreau ca el sa devina un fel de lider. S-a impus in Bundesliga prin valoarea lui. A fost de-a dreptul formidabil si este un mare castig pentru echipa nationala”, a mai spus Piturca. Despre Gabriel Tamas selectionerul a spus ca este un baiat de caracter si ca nu il va pedepsi pentru escapada bahica de saptamana trecuta. “Nu-l voi pedepsi pe Tamas pentru ca el este un baiat cu un caracter extraordinar. Are aceasta problema si este pacat ca s-a intamplat. Sper sa fie o experienta pentru el si sper sa traga invatamintele necesare si sa lase alcoolul”, afirma Piturca. Antrenorul primei reprezentative spune ca pentru echipa nationala nu exista meciuri amicale si ca fiecare meci este contabilizat in ierarhia FIFA in vederea urmatoarelor trageri la sorti. “Nu cred ca sunt un talisman pentru echipa nationala. Important este ce se va intampla de acum inainte si avem obligatia de a face tot ce se ne sta in putere pentru a ne califica. Sper sa ajungem la baraj si sa ne calificam. Sa ai numai 17 infrangeri in 83 de jocuri cred ca este o realizare pentru mine. Trinidad-Tobago e pe locul 83 in lume, nu e pe 200 si a jucat la o Cupa Mondiala. Noi tratam fiecare meci cu seriozitate. Nu exista meci amical pentru nationala pentru ca orice rezultat se contabilizeaza in clasamentul FIFA”, a mai spus Piturca. (sursa: www.onlinesport.ro)