În cursul acesti săptămâni, senatorul PSD Florin Constantinescu a adresat Guvernului României două întrebări şi o interpelare, având ca obiect atât probleme locale, cât şi probleme centrale. Prima întrebare a fost adresată Ministerului Educaţiei Naţionale, având ca obiect reabilitarea şi modernizarea Colegiului Naţional Ştefan cel Mare din Hârlău, judeţul Iaşi. Senatorul Florin Constantinescu a menţionat faptul că, pentru buna desfăşurare a activităţii didactice a elevilor care studiază la Colegiul Naţional Ştefan cel Mare din Hârlău din judeţul Iaşi, sunt necesare lucrări de reabilitare şi modernizare. De asemenea, sunt necesare lucrări de reparaţii la acoperişul clădirii. Senatorul PSD a solicitat Ministerului Educaţiei să dispună alocarea sumei de 500 mii lei pentru reabilitarea şi modernizarea Colegiului Naţional Ştefan cel Mare din Hârlău, judeţul Iaşi. Cea de-a doua întrebare a fost adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, având ca obiect continuarea lucrărilor de execuţie la Baza sportivă din comuna Plugari, judeţul Iaşi. Conform Hotărârii de Guvern nr. 1307 din 4 noiembrie 2009 pentru implementarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, în anul 2011, în comuna Plugari, judeţul Iaşi a început construirea unei baze sportive tip I, prevăzută cu un teren de fotbal modern echipat cu vestiare şi pistă de alergat. De asemenea, baza sportivă va mai beneficia şi de o instalaţie de nocturnă şi de o tribună cu 150 de locuri. Lucrările de execuţie sunt efectuate pe jumătate, iar pentru finalizarea lor mai este necesară suma de 400 mii lei. Senatorul Florin Constantinescu a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice alocarea sumei necesare finalizării acestei lucrări. Interpelarea senatorului Florin Constantinescu a fost adresată Ministerului Transporturilor, având ca obiect reducerea la jumătate a permiselor de călătorie pentru pensionarii CFR şi membrii de familie ai acestora. Există numeroase sesizări şi petiţii în legătură cu permisele CFR pentru pensionarii CFR şi membrii de familie ai acestora. Marea lor majoritate reclamă reducerea acestor la jumătate, adică la 6 călătorii. O altă parte reclamă împărţirea acestor permise în două tranşe pe an. De asemenea, senatorul Constantinescu consideră că, Ministerul Transporturilor ar trebui să acorde o atenţie mai ridicată faţă de problemele acestora. Parlamentarul social democrat ieșean a solicitat Ministerului Transporturilor date cu privire la situaţia permiselor CFR pentru pensionarii CFR, membrii de familie ai acestora, şi câte permise ar trebui să primească pe an un pensionar CFR.(L.Z.)