Reducerea TVA la pâine ţine de o decizie politică şi de o discuţie cu reprezentanţii FMI pentru a agrea măsura, a declarat joi Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice.”Decizia este de a se introduce această cotă redusă la TVA la pâine. În cursul acestei luni, după discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional, se va lua decizia de a introduce această cotă redusă de TVA la pâine”, a spus secretarul de stat.Întrebat dacă s-au găsit sumele necesare cerute de FMI pentru a compensa reducerea de TVA la pâine, Manolescu a afirmat că „sunt discuţii”, iar o parte din fonduri vor proveni din „creşterea conformării” (la plată – n.r.) şi dintr-o colectare mai bună a taxelor.El ar afirmat că „ideal” ar fi să fie promovată o ordonanţă de Guvern prin care să fie modificat Codul Fiscal.”Ţine până la urmă de o decizie politică şi de o discuţie cu Fondul Monetar Internaţional pentru a agrea acest lucru. Doar textele sunt pregătite, iar din punct de vedere tehnic condiţiile sunt îndeplinite. Rămâne doar să fie luată decizia”, a mai spus Manolescu.