Radu Stroe: S-au constituit comandamente de urgenţă în 15 judeţe ca urmare a atenţionării de cod galben de ploi

stroeMeteorologii au emis o avertizare cod galben de furtună pentru 15 judeţe din jumătatea de est a ţării unde, până vineri, la ora 22.00, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină. Această avertizare a fost emisă pentru judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Braşov, Covasna şi Harghita.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat joi că s-au constituit comandamente pentru situaţii de urgenţă la nivelul prefecturilor pentru a se evita problemele care ar putea apărea în urma atenţionării de cod galben de ploi pentru 15 judeţe ale ţării.”Am emis un Ordin al ministrului Afacerilor Interne în care am constituit comandamentele pentru situaţii meteo speciale, adică, în cazul nostru, avertizarea de cod galben, constituite atât la nivelul MAI precum şi la nivelul prefecturilor. Avem în vedere Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Prahova, Neamţ, Vrancea, Vaslui, Tulcea, Suceava. Aceste comandamente vor fi formate din reprezentanţii prefecturilor, ISU, reprezentanţii Poliţiei, Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei. Pe această perioadă, începând de astăzi (n.r. – joi) şi până mâine seară la ora 22,00 se va asigura permanenţa, se va asigura o monitorizare a tuturor evenimentelor şi, după caz, intervenţia rapidă acolo unde se impune acest lucru”, a afirmat Radu Stroe, într-o conferinţă de presă, care a avut loc la sediul MAI. Ministrul le-a transmis prefecţilor că trebuie să informeze atât populaţia cu privire la riscurile care ar putea apărea în urma ploilor abundente, cât şi turiştii din zonă. „Prefecţii vor trebui să aibă în vedere luarea următoarelor măsuri: vor fi notificate zonele de risc, vor trebui să avertizeze populaţia cu privire la acţiunile desfăşurate în zonele predispuse la viituri şi descărcări electrice, în vederea evitării producerii victimelor. Este necesară atenţionarea tuturor turiştilor şi a celor care tranzitează zonele de risc de pericolul producerii fenomenelor meteo astfel încât să ştie lumea că din această după-amiază şi până mâine seară să fie cât mai puţine excursii prin munţi, dealuri sau chiar la câmpie. De asemenea este necesară supravegherea permanentă a cursurilor apelor, a podurilor şi podeţelor, astfel încât, în situaţii speciale, să se poată interveni”, a precizat Stroe.
Totodată, Radu Stroe a spus că IGSU a informat deja instituţiile abilitate că atenţionarea trebuie să vizeze îndeosebi persoanele care au ales în această perioadă să-şi petreacă timpul în aer liber. „IGSU a comunicat tuturor factorilor interesaţi faptul că atenţionarea trebuie să se îndrepte spre persoanele care au ales în această perioadă să-şi petreacă timpul în aer liber. Acestora le recomandăm să evite camparea pe firul văilor cursurilor de apă pentru a nu fi afectate de posibile viituri, să manifeste prudenţă în parcurgerea traseelor turistice”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.