LIBERTATEA MIORITICULUI

Televiziunile de ştiri ale României, gen Antena 3, România TV, Realitatea TV, au căzut în plasa propriilor lor strategii. S-au lăsat devorate de ştirile inventate de ei după tipicul:  „Ce mai mănâncă la prânz Becali în puşcărie”, contribuind decisiv la erodarea credibilităţii, pe care acestea au reuşit să o adune în timpul campaniei electorale din 2012.

Peste „mlaştina jurnalistică” apărută şi peste „aruncarea în baltă cu pietre”, datorată celor de la Antena 3 şi a celor de la România TV, cetăţeanul a fost invitat să-şi arunce privirea şi să-şi ocupe timpul. Pe fondul unui conflict terţ, în care Realitatea TV o face pe-a jurnalistul, iar Antena 3 pe-a victima justiţiei, când, de fapt, ambele sunt instituţii media ce „au sărit nu numai calul”, cât mai ales au sărit orice limită a bunului simţ, în ultima vreme a reuşit să se dezvolte o situaţie parcă fără ieşire în presa românească post-decembristă.

Partea cea mai dureroasă este că în postura soldatului care luptă, pentru apărarea orgoliilor rănite ale patronilor celor două televiziuni, este chiar ziaristul. El se decredibilizează cel mai mult. El este cel care pierde din orice poziţie, cu atât mai mult cu cât munca sa, profesionalismul său, dovedit în atâtea ocazii, este nevoit astăzi să se complacă într-o bălăcăreală lipsită de sens, decât acela al acţionării la comandă, astfel încât postul lor te televiziune să iasă basma curată din confruntarea cu cei care au intrat în piaţa media fie mai târziu, fie mai devreme.

Antena 3 şi România TV sunt două posturi de televiziune de ştiri care au reuşit să mobilizeze o parte importantă a cetăţenilor în jurul politicii lor editoriale, atunci când ambele instituţii media s-au pus la dispoziţia problemelor reale ale cetăţenilor, cei care s-au confruntat cu efectele marilor erori guvernamentale. După ce  „majoritatea de 70%” a preluat toate pârghiile puterii, cele două televiziuni, obişnuite să atace nemilos tot ceea ce mişcă la guvernare, s-au trezit fără subiect şi predicat, lălâie, greu de motivat de ştirile bune, care nici ele nu se prea înghesuiau să apară.

După o perioadă confuză, în care se foloseau aceeaşi muniţie concentrată asupra Justiţiei şi a Preşedintelui, singurii rămaşi în vechea arhitectură a celor învinşi, la o reacţie mai mult de „auto-apărare” a Justiţie faţa de sarabanda atacurilor Antenei 3, de exemplu (care nu a ezitat nici o secundă să o ierte pe Laura Codruţa Koveşi  pentru atitudinea protectoare arătată faţă de regimul Băsescu, dar mai ales faţă de atacurile grosolane ale procurorilor asmuţiţi asupra ţăranilor din satele româneşti, pe motiv că ar fi votat la referendumul pentru destituirea preşedintelui în „fals”), sare la gâtul „colegilor lor de meserie” Realitatea TV, gândind că a sosit momentul plătitului de poliţe. Cu siguranţă că, cei din curtea lui Sebastian Ghiţă, patronul României TV, s-au gândit că a sosit momentul răzbunării pe cei care, la fel de ne cavaleresc, i-au atacat atunci când ei erau într-un conflict fratricid cu „televiziunea mamă”, Realitatea TV.

Acest tip de atacuri de după colţ nu a făcut altceva decât să surpe la bazele celor două instituţii de presă, provocând în rândul populaţiei cunoscuta reacţie a lehametei, din serialul interminabil în România „Toţi sunt o apă şi-un pământ!”

Revenind la marii perdanţi, jurnaliştii, nu putem constata că aceştia nu numai că s-au lăsat convinşi să participe la mahalaua creată, cât mai ales că ei au decis „să pună suflet” în a apăra ceea ce nu are nici o legătură cu profesia pentru care ei sunt totuşi plătiţi, pentru a se numi jurnalişti profesionişti.

Nu pot să nu remarc faptul că deja nu mai vorbim de jurnalism, nu mai vorbim despre deontologia acestei profesii, vorbim doar de golănie, fără ca acesta să aibă ceva în comun cu „golanii Pieţii Universităţii”, cei care au contribuit decisiv la vizibilitatea libertăţii reale a mioriticului.

ADI CRISTI