Inspectorii din cadrul Serviciului ”Control Intern” din cadrul Primăriei au efectuat, săptămâna trecută, mai multe verificări la agenţii economici – persoane fizice şi juridice, ocazie cu care au fost întocmite 29 procese verbale de contravenţie, cu amenzi în sumă totală de 21.000 de lei. Printre acestea, 13 amenzi în sumă de 9.000 de lei pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare (unităţi de alimentaţie publică / comercializare produse alimentare şi nealimentare / prestări servicii), o amendă de 1.500 de lei pentru lipsa contractului de folosinţă pentru o terasă sezonieră, opt amenzi în sumă de 4.500 de lei pentru nerespectarea somaţiilor de salubrizare / împrejmuire a unor terenuri / igienizare imobil (str.Brateş), trei amenzi în sumă de 1.500 de lei pentru nerespectarea somaţiilor trimise asociaţiilor de proprietari pentru salubrizarea spaţiilor verzi, două amenzi în sumă de 3.000 de lei pentru lipsa graficului de execuţie a unei lucrări la reţeaua de apă / nerespectarea unei somaţii de refacere a domeniului public (cartier Crucea Roşie), o amendă de 1.000 de lei pentru expunerea afişelor în locuri nepermise și o amendă de 500 de lei pentru nerespectarea unei somaţii de ridicare a unui autoturism abandonat. De asemenea, inspectorii au înaintat opt somaţii pentru refacerea carosabilului afectat de lucrări de intervenţie la reţeaua publică de apă / prezentarea graficelor de execuţie (str.A.Crihan 11, bd.N.Iorga 3A, Al.Decebal şcoala T.Maiorescu, str.Sf.Petru Movila 3, str.C.Negruzzi nr.2, str.A.Panu parcare tribunal, str.Cuza Vodă int.str.14 Decembrie 1989, str.Musatini 1), o somaţie pentru refacerea carosabilului afectat de lucrări de intervenţie la reţeaua publică de gaz (Străp.Silvestru 9), o somaţie pentru ridicarea unor autovehicul de tonaj mare staţionat pe domeniul public., precum și o somaţie pentru salubrizarea unui teren (str.Th.Văscăuţeanu 20). (E.M.)