Astăzi, 11 iunie, echipa X Factor soseşte la Palas, pentru a descoperi cei mai talentaţi cântăreţi din Iaşi şi din împrejurimi. Toţi moldovenii cu voci extraordinare, indiferent de vârstă, sunt aşteptaţi să convingă juriul că merită să devină noul star al României. Calităţile muzicale şi vocalizele îi vor ajuta pe concurenţi să facă parte din cel de-al treilea sezon al show-ului X Factor şi chiar să câştige marele premiu, în valoare de 200.000 de euro. ”Drumul moldovenilor spre celebritate începe la audiţiile organizate în cadrul ansamblului Palas, marţi, pe 11 iunie, începând cu ora 9.00. Participanţii vor avea prilejul să se întâlnească şi cu simpaticul prezentator Dani Oţil, care se va asigura că emoţiile competiţiei nu îi vor copleşi pe concurenţi. Invitatul special al audiţiilor de la Palas este Dragoş Udilă, unul dintre finaliştii celui de-al doilea sezon al show-ului X Factor, care a impresionat prin nonconformismul său”, se precizează într-un comunicat al Departamentului PR al Iulius Group. X Factor este un format de emisiune – concurs adus în România de Antena 1, în 2011, după ce a devenit un adevărat fenoment în Marea Britanie, ţara de origine, şi în celelalte state în care a fost produs şi difuzat. (E.M.)