24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Traian Băsescu nu se dezminte, chiar dacă jocurile sale nu mai contează nici măcar pentru palmaresul său, de a fi rămas în conştiinţa publicului un preşedinte jucător. Sperăm noi ca această atitudine să fie prima şi ultima derogare de la conceptul real al instituţiei prezidenţiale.
Voinţa lui Traian Băsescu, nu putem uita, a învins nu numai cutuma, dar a permis lărgirea explicaţiei, interpretării articolului de lege, oferită cu titlul obligatoriu, de către interpretarea în spiritul larg al înţelegerii şi mai puţin în litera legii a majorităţii judecătorilor Curţii Constituţionale.
Izbucnirea lui Traian Băsescu în faţa celor care vor judeca potenţialele sale plângeri la Curtea Constituţională a României a fost la fel de lamentabilă ca şi încrâncenările sale din „poarta garajului”, datorate procedurilor de suspendare în vederea demiterii sale din funcţia de preşedinte al României.
Traian Băsescu poate fi considerat un preşedinte nu numai atipic, dar şi un preşedinte hăituit de propriul său popor. A fost primul preşedinte care a rezistat la două referendumuri de demitere, pe parcursul celor două mandate de cinci ani.
Spectacolul jenat pe care l-a dat la Cotroceni, cu prilejul depunerii jurământului a celor trei judecători la Curtea Constituţională, care şi-au început mandatul de nouă ani, prin atacul asupra lui Crin Antonescu, preşedintele Comisiei de Revizuire a Constituţiei, dar şi Preşedintele Senatului, în calitatea cu care a participat la această ceremonie, a fost unul „Marca Traian Băsescu”..
Traian Băsescu nu a ezitat „să se dezmorţească” şi să-şi aducă aminte cum e să te răţoieşti la cel pe care tu îl consideri eternul tău duşman politic. Chiar dacă o serie de observaţii erau corecte, momentul şi cadrul nu erau cele mai indicate să fie făcute public, chiar şi numai pentru că situaţia în sine ar putea fi judecată ca fiind o încercare de intimidare a judecătorilor care, în acel moment, au depus jurământul în faţa Preşedintelui.
„Şopârle” de acest gen nu sunt străine actualului preşedinte, cu atât mai mult cu cât el, Traian Băsescu, poate fi considerat părintele legitim al acestora.
Gestul grobian băsescian, produs în Sala Unirii de la Cotroceni, a fost unul care să anunţe iminentul „cântec de lebădă” al preşedintelui, din ce în ce mai marcat de finalul de mandat prezidenţial, de fapt de momentul în care el, Traian Băsescu, nu va mai conta în nici o ecuaţie a puterii.
Marea revoltă băsesciană pe Comisia de revizuire a Constituţiei poate avea o explicaţie credibilă, amintindu-ne posibilitatea interzicerii foştilor preşedinţi ai ţări de a mai ocupa funcţii publice după încheierea mandatului. Chiar şi aşa, dezgroparea securii războiului pe teritoriu politic între Traian Băsescu şi Crin Antonescu, între trecut şi viitor, îl va pune pe Victor Ponta, copreşedintele USL, dar şi primul ministru al României, într-o nouă situaţie delicată. Chiar dacă, în primă instanţă, Victor Ponta ar fi trebuit să se alăture lui Crin Antonescu, cel care a afirmat că Traian Băsescu „nu ştie ce vorbeşte”, dar să ţină cont şi de acel pact de coabitare în interesul României, a cetăţenilor ei.
În timp ce premierul român se pregătea să o întâlnească pe Angela Merkel, să bea cu ea Bundershaft, pentru interesul României, Traian Băsescu dădea din nou „cu oiştea-n gard”, atacând România, de această dată la Constituţie. „Curat murdar coane Traiane! La aşa coabitare, aşa picioare, fie ele primite şi acolo unde nu odoare, din lipsă de neuroni!
Aşa suntem noi, românii, „sensibili la simţitor” şi proşti de nu ne recunoaştem nici măcar în oglindă, când trecem prin faţa ei, admirând cu mult simţ artistic „Ţăranul” lui Grigorescu sau „Carul său cu boi”.
ADI CRISTI
