Turcia: Trupele speciale au dispersat în forţă protestatarii din piaţa Taksim

proteste turciaForţele speciale turce au recurs masiv la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, marţi, împotriva celor câteva sute de protestatari din piaţa Taksim din centrul Istanbulului, care au ripostat cu pietre şi sticle cu substanţe inflamabile, în timp ce forţele de ordine au încercat să preia controlul asupra acestui perimetru – bastionul virulentelor manifestaţii antiguvernamentale din ultimele aproape două săptămâni, relatează Reuters.

Sute de poliţişti antirevoltă susţinuţi de vehicule blindate, echipate cu tunuri cu apă, au înconjurat piaţa Taksim, timp în care buldozerele au demolat baricadele ridicate din pietre de pavaj şi bare de metal de către manifestanţi pe străzile care duc spre piaţă.
Ceea ce a început acum 12 zile ca un protest împotriva unor planuri de reamenajare s-a transformat într-un protest antiguvernamental fără precedent împotriva guvernului premierului Recep Tayyip Erdogan, de sorgine islamistă, divizându-i pe turci.
Tulburările au afectat încrederea investitorilor în Turcia, a cărei dezvoltare economică părea să fie o poveste de succes. Banca Centrală a declarat că va interveni în cazul în care este necesar pentru a sprijini lira, după ce cotaţiile pe piaţă au înregistrat cel mai scăzut nivel din octombrie 2011. Poliţia a descins marţi dimineaţă, odată cu ivirea zorilor, în piaţa Taksim, la o zi după ce premierul Erdogan a fost de acord să se întâlnească cu lideri ai protestarilor, a căror demonstraţie paşnică s-a transformat acum aproape două săptămâni în ample acţiuni de protest antiguvernamentale, care s-au extins în întreaga ţară, soldându-se cu patru morţi şi circa 5.000 de răniţi, conform unui nou bilanţ.
Poliţiştii au înlăturat bannerele uriaşe amplasate de protestatari pe o clădire cu vederea spre Taksim, dar guvernatorul Istanbulului, Huseyni Avni Mutli, asigurase că scutierii nu le vor face nimic manifestanţilor din parcul Gezi. ‘Scopul nostru este de a elimina afişele şi imaginile de pe statuia lui Ataturk şi din Centrul cultural Ataturk. Nu avem alt scop’, a insistat el, într-un mesaj postat pe contul său de pe Twitter. Ulterior, poliţia a amplasat un drapel turc şi o imagine cu Mustafa Kemal Ataturk pe clădirea din faţa pieţei.
‘Această mişcare nu se va termina aici. Am început ceva mult mai mare decât acest parc … După aceasta, nu cred că oamenii vor da înapoi de teama acestui guvern sau a altuia’, a declarat Seyyit Cikmen, un student de 19 ani. După ciocnirile violente între poliţie şi manifestanţi, forţele de ordine au făcut apel la calm cu ajutorul difuzoarelor, cerându-le protestatarilor să se retragă la casele lor. Asociaţia Medicală din Turcia a declarat că, până luni seara, 4947 de persoane au solicitat îngrijiri în spitale pentru leziuni, tăieturi, arsuri, dificultăţi de respiraţie, din cauza inhalării de gaze lacrimogene.