Ion Iliescu: Preşedintele Băsescu vrea cu tot dinadinsul să-şi impună un punct de vedere

iliescuPreşedintele Traian Băsescu vrea cu tot dinadinsul să-şi impună un punct de vedere legat de reducerea numărului de parlamentari şi nu este bine ca, din această funcţie, el să se suprapună dezbaterilor comisiei speciale pentru revizuirea Constituţiei, a declarat fostul şef al statului Ion Iliescu, preşedinte de onoare al Partidului Social Democrat. „S-a mai făcut acest referendum. Dar, dl preşedinte, are el marota lui: Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari şi cred că intervenţia domniei sale e cam neavenită acum, pe parcursul desfăşurării lucrărilor comisiei şi colectării propunerilor de la toată lumea. Altminteri, există o propunere privind reducerea Parlamentului la o Cameră până în 2020. În ceea ce priveşte Parlamentul unicameral, am avut la Marea Adunare Naţională Parlament unicameral, dar în istoria României au fost Parlamente bicamerale. În toată Europa numai ţările foarte mici au Parlamente unicamerale”, a subliniat fostul şef de stat. Ion Iliescu a completat că regula parlamentară în România, după Revoluţia din 1989, a constat în bicameralism, respectiv în funcţionarea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Preşedintele de onoare al PSD a subliniat că trebuie lăsată să lucreze comisia parlamentară specială şi să colecteze toate propunerile. „Dar dânsul (preşedintele Traian Băsescu – n.r.) vrea cu tot dinadinsul să impună un punct de vedere. Altminteri, dacă ne-am lua după opinia publică, cred că s-a creat o stare de spirit nefericită: dacă s-ar cere desfiinţarea Parlamentului, majoritatea ar vota pentru desfiinţare, pentru că s-a pus o marcă din aceasta nefericită Parlamentului şi speculează tocmai această stare de spirit ostilă Parlamentului şi aceasta nu e bine pentru funcţia pe care o are şeful statului – să se bage pe parcursul dezbaterilor”, a spus fostul şef de stat.